Spectacol pe Broadway în New York

Standard

Anul trecut am fost să văd Chicago. Unul dintre filmele mele preferate din seria muzicalurilor, am scris despre asta acum mulți ani. A fost musai să îl văd și, deși nu mai este atât de renumit după 20 de ani de când a început, pentru mine a fost extrem de emoționant. Am fost cu lacrimi în ochi de câteva ori mai ales la piesele principale (că de știut le știam pe toate). Totuși anul acesta am decis să văd ceva nou. Citește restul acestei intrări

Reclame

Voluntar în New York

Standard

Am menționat în prima zi că m-am întâlnit cu un bărbat care se ocupa de colectarea reziduurilor alimentare pentru compost, din partea GrowNYC . După ce am vorbit cu el și mi-a sugerat alte locuri unde să merg să văd chestii asemănătoare, am început să caut pe internet ce anume mi-a arătat.

Unul dintre locuri avea un eveniment ziua următoare pentru voluntari. Nu a durat mult și am trimis un email către organizator spunându-i că îmi doresc foarte mult să iau parte la eveniment. Am primit răspuns înapoi că poate sunt interesată de altceva, așa că mi-a trimis emailul altcuiva și în cele din urmă am primit undă verde ca ziua următoare în jurul orei 9 să fiu în Brooklyn, undeva lângă Ikea. Am primit și explicațiile în email ce anume  voi face: Citește restul acestei intrări

New York – în public la Seth Meyers

Standard

Am scris data trecută despre prima mea zi în New York. Primă zi care a venit cu o sumedenie de întâmplări, dar cea mai importantă fiind ceea ce urmează să povestesc.

Am ajuns la locul cu pricina, 30 Rockefeller Plaza, cu 45 de minute înainte. Așa că m-am plimbat prin jur, m-am chinuit să găsesc steagul românesc în sutele de steaguri ce fâlfâiau și încet, încet timpul a trecut. Am intrat în clădire și m-am simțit ca o furnică la cât de mare părea totul. A durat un pic să găsesc exact locul unde trebuia să merg. Intrarea s-a făcut la 16:45, ni s-a explicat de vreo 5 ori în 2 minute că nu avem voie să facem poze, să avem biletul pregătit și actul de identitate. Am ajuns în Citește restul acestei intrări

New York – prima zi: compost, cimitir și universitate

Standard

M-am tot calculat dacă să scriu în română sau în engleză, dar în sfârșit am decis să o dau înainte cu limba maternă. Prea le tot combin.

Prima zi în New York a venit cu micuțe întâmplări. Una incredibilă, una amuzantă, două tâmpite și una delicioasă. Iar una extraordinară.  Citește restul acestei intrări

How to be a complete idiot in 30 steps

Standard

Firstly let me set up the scene. I’m in Lugo, Galicia for 10 days now and I decided to visit something outside the city too. So today I choose A Coruña. It’s two hours away by bus. I arrived around 2 pm, I had bus back at 8 pm.

1. When you get into the new city, don’t trust google maps when it’s saying you’re going farther away from the spot you were meant to head to. Keep on going in the wrong way for at least 40 minutes.

2. When you do realise you went wrong, don’t take the city bus to save the wasted time. Walk randomly in such a way that it will take you even longer to get back to square one.

3. After 2 hours and more than 8 km later, when you do get back, rest for literally 5 seconds and keep on walking. You’re not tired anyway. Citește restul acestei intrări

Românul afară

Standard
M-am tot gândit dacă să scriu despre asta sau nu. Nu vreau să fie un alt articol scris de o româncă plecată din țară care îi judecă pe alți români întâlniți pe drum.
Acum câteva zile eram la lucru. Probabil că numele lipit la piept și faptul că purtam o ie au fost de ajuns ca tipul care era în fața recepției să mă întrebe direct în română, după ce m-a salutat în engleză, dacă sunt româncă. Îi răspund că da.
Întâmplarea face că hostelul era plin în ziua respectivă și următoarea deci nu aveam paturi libere, așa că am încercat să îl ajut. Îmi zice că va merge să stea cu cortul dacă pot să îi spun de unde poate cumpăra sau închiria un sac de dormit sau ceva. Îi arăt pe hartă, dar nu apuc să îi explic bine că îmi răspunde:
– Nu mă trimite în centru că nu vreau să merg atâta!
Și apoi îmi cere parola de internet, îi arăt că era scrisă fix în fața lui și începe să îmi explice:

– Doamne dar cum am ajuns eu aici, că era ultima țară de nu o văzusem. Lasă că o sun pe Mi’aela să îmi cumpere un bilet de avion că nu m-am tâmpit să stau aici.

Între timp o sună pe tipă și evident că telefonul era pe handsfree. (De ce au oamenii nevoia să aibă conversații personale să fie auziți de o clădire întreagă?!) Prin urmare am auzit toată conversația. O femeie cu voce îngrijorată răspunde, el îi spune că are nevoie să îi cumpere un bilet de avion cât mai curând pentru Anglia, în următoarele două trei zile. Ea îl întreabă unde este, îi spune că în Islanda și îi menționează că îi va da banii mai târziu. Închide telefonul și mă întreabă de orice alt hostel ar fi prin apropiere, dar din nou, să nu îl trimit în centru.
Îi arăt pe hartă că într-adevăr este un alt hostel la vreo 15 minute distanță de noi și îi explic că nu știu prețuri sau disponibilitate. Pare că se mai liniștise din sperietură pentru că începe să îmi explice.
– Știi numai în Islanda nu fusesem din toate țările, am fost și în Groenlanda. Și acum poate că trebuie să dorm la cort, eu la vârsta mea!
– Dacă vrei poți să îți cauți cazare online, poți folosi laptopul nostru fără problemă.
Îmi ignoră complet sugestia și începe să mă întrebe:
– De cât timp ești aici?
– De doi ani de zile?
– Și ai venit direct în Islanda? Dar ai venit la lucru?
– Am început ca voluntar și apoi m-am angajat.
– Nu că așa am fost și eu în alte țări și sunt de mult plecat din România. Dar lasă că îmi ia Mi’aela bilet și plec, ce mi-a trebuit! Poate apuc să văd ceva în două zile. Auzi dar aici la cort e în siguranță sau se fură din corturi? Că doar Islanda e țară sigură.
– Nu e niciodată bine să lași lucruri valoroase în cort.
– Da, deci zici să mă duc la hostelul celălalt. Dar oare au paturi libere?
– Cum ziceam, nu știu. Dar poți merge să îi întrebi că e aproape.
– Bine, lasă că dacă e mai vin aici că e internetul gratis.

Citește restul acestei intrări

Leaving myself for myself

Standard

Do you honestly think I’m not scared?

You call me brave, I feel more like desperate. I can’t breathe. I’ve been struggling for too many months now. I can’t inhale and exhale without hurting. And I’m terrified. This new challenge is all about me and trusting myself. No safety net.  Citește restul acestei intrări