Povestea cozonacului islandez

Standard

A fost o dată ca niciodată o poftă. Și pofta asta poftea cozonaci. Dar cum posesoarea poftei se afla departe, foarte departe de tot ce înseamnă acasă unde cresc cozonacii în copaci, a fost nevoie de o improviație. Și da, cozonacii acasă cresc în copaci pentru că pofta alterează memoria cum vrea ea numai să se vadă satisfăcută.

Acum te vei întreba ce îi face pe cozonaci să fie islandezi și răspunsul e foarte simplu: în Islanda au fost făcuți. De la zero.

Totul a început cu o plimbare la magazin, care magazin nu e dintre cele mai ofertante, dar prețul și faptul că e la o aruncătură de băț, au fost decizionale. Și uite așa din ingredientele necesare unui cozonac hotărât au lipisit nuca (nicicum nu era măcinată), dar cum planul doi a eșuat de asemenea, macul a fost înlocuit cu semințe chia, laptele de vacă cu laptele de migdale. Drojdia a venit la plic și făina albă simplă. Ah, și a luat stafide.

De cu dimineață, ziua următoare, posesoarea poftei, care acum scrie în miros de cozonaci, a început asamblarea ingredientelor. După ce a citit trei rețete diferite și cu amintiri din povețele bunicii, s-a apucat la muncă. Pentru că oricine știe: făcutul de cozonaci e o muncă în sine.

A încercat să țină cont de toate sfaturile posibile: a scos toate ingredientele din frigider cu o seară înainte, a cernut făina de două ori, a bătut albușurile cu un pic de sare, iar gălbenușurile cu zahăr până și-au schimbat înfășișarea total. Maiaua a fost întotdeauna cu dichis așa că a pus două pliculețe de drojdie pentru că limba în care erau scrise instrucțiunile părea a fi din Groenlanda. Și cum de abia înțelege islandeză a zis să își urmeze instinctul. Care instinct? Chiar așa.. că după ce a așteptat vreo jumătate de oră și-a dat seama că unde îi lipsește experiența a făcut maia cât pentru 5 cozonaci. Așa că a folosit doar jumătate.

20170414_095936

A trișat folosind un mixer pentru a începe aluatul pentru prea mulți ani la rând a folosit doar mâinile (pentru diverse prăjituri) și acum a zis să profite de ocazie. Mai ales că frământatul serios tot pentru mâini a fost lăsat. Ah, am uitat să precizez. Posesoarea poftei a fost un fel de eroină, sau mă rog dusă cu capul, încercând să facă prima dată cozonac de una singură fără să aibă ingredientele tradiționale.

20170414_100442

Revenind la frământat, sau mai bine zis combinat. Pentru că au fost tot soiul de combinații. Făina cu gălbenușurile, apoi cu laptele călduț, apoi cu maiaua, apoi și-a amintit că mai are albușuri. Le-a adăugat și pe ele care erau foarte speriate așa albe ca varul cum arătau. Momentul cel dorit a fost lupta cu aluatul. Pumnii și podurile palmelor. Cumva în ea încă mai răsuna vocea bunicii care o mustra să facă mai cu nădejde. Și dă-i, și luptă!

Lupta seculară care a ținut vreo 20 de minute. Poate ar mai fi trebuit dar oboseala a înfrânt-o și izvoarele de apă de curgeau pe ea. A lăsat aluatul la dospit, acoperit cu un ștergar curat și a trecut la a face ceva cu semințele chia. Le-a fiert bine în laptele de migdale, apoi a adăugat esență de rom și vanilie, zahăr tos și la urmă cacao și scorțișoare. Mai mult de culoare decât pentru gust.

20170414_102706 20170414_121805

Două ore mai târziu aluatul era de o frumusețe de micuța poftitoare a început să țopăie prin bucătărie și inima i s-a umplut de speranță. Neavând două tave la fel, a improvizat din nou: ardelenește și moldovenește, cum ar zice unii. Dar ce treabă are ea cu alții. Din toată bucuria sa, a uitat că trebuiesc împletiți cozonacii, așa că primul a rămas așa cumva confuz de existența sa neterminată. Așa cum a uitat să adauge orice fel de ulei sau unt așa că a uns cu unt topit aluatul întins fix înainte de a pune umplutura. La al doilea și-a propus să facă mai bine. Dar tot a improvizat, doar că de data asta a făcut exact cum spera. Să fie umplutură din belșug. Peste tot. După ce i-a așternut pe amândoi în tăvi, i-a uns cu un ou bătut bine de tot.

20170414_12291520170414_123452

De abia apoi și-a amintit că doar cumpărase stafide fix pentru acest cozonaci. A improvizat din nou, mintea sa fiindu-i tulbure de la gura apă cu care se confrunta. Poate altfel ar fi gândit că se vor arde dacă îi va pune doar pe deasupra. I-a mai lăsat jumătate de oră în tavă și apoi a revnit la ei. Unși au fost pentru ultima oară cu restul de ou și acum un singur lucru mai stătea în calea poftei satisfăcute: balaurul cuptor. Care cuptor e electric și deci cu emoții l-a încălzit la 200 de grade și apoi a scăzut la 180, fix când să pună cozonacii la cuptor.

20170414_134644

În jumătate de oră toată casa mirosea a cozonaci, s-a dus fuguța fuguța la cuptor ca să vadă coaja gata făcută, dar înăuntru nu prea copți. A dat focul și mai mic la 140 de grade și a pus și o tavă cu apă înăuntru, fiind necăjită foc că nu a făcut asta de la început.

20170414_145013

După încă 15 minute i-a scos din cuptor, i-a stropit cu apă, a cules stafidele arse de pe el și s-a așternut pe scris. Iar acum, în sfârșit e momentul decisic. Și-a propus să ia unul la lucru, iar celălalt să fie de mâncat în casă. A luat cuțitul și fericirea i-a crescut exponențial cu fiecare adâncitură a cuțitului. Copt corect și pufos ca un nor. Ultimul și cel mai important detaliu: gustul. Țopăielile au confirmat succesul total.

Sărbători fericite!

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s