Amalgam [7]

Standard

Două paturi și un scaun. Trei lumânări parfumate din care doar una mocnește la geam. O melodie din trecut se aude în surdină, dar nu destul de încet încât să poată fi ignorată. Luminile orașului sunt tot mai slabe, undeva dincolo de fereastra umezită de veșnicii picuri ai ploii mult prea constante. Cerul înnorat nu are niciun pic de sclipire, poate de asta totul pare atât de sumbru. Chiar și în camera în care se află. Sau mai ales în camera în care se află. Fotografiile de pe pereți arată stânci scobite în munți îndepărtați, munți tineri și ninși.

Ultima lumânare s-a stins, împreună cu pleoapele ei mult prea ostenite. Nu e trecut de miezul nopții, iar umbra care s-a așternut în cameră a împresurat-o temeinic. Se aude doar respirația ei sacadată și mâna lui trecându-i prin păr. Deși știe că mereu a destestat ca cineva să se joace cu părul ei.

Dar ea e deja departe. Alunecă domol pe râul cristalin îmbrățișând petale albastre. Mireasma florilor o copleșește de fiecare dată, însă acum totul pare mult mai real. Chiar și fulgerele ce scânteiază întunecatul cer nu sunt mai puțin aievea.

Poate dacă ar ști că în tot acest timp trupul nu îi mai aparține, s-ar trezi.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s