Amalgam?

Standard

Tot ce știu să fac e să șterg. Pentru că am cumva în minte că vor veni alte cuvinte mai potrivite.

Lumini difuze strălucesc dincolo de fereastra opacă. Vântul se aude mai puternic la mansardă, la fel și singurătatea. Și totuși e liniște. Deși furtuna de afară este tot mai puternică, calmul ei predomină. Sună din nou alarma pentru pastilele galbene sticloase. Oare chiar au un efect sau totul e doar în mintea ei? Noaptea descifrează mistere uitate sau trecute cu vederea. Întunericul se simte mai tot timpul în sufletul ei. Totul pare ca de gheață, dar frigul nu se poate strecura în interior. Și gheața o face mereu să alunece, dar niciodată la fel.

Când inerția dispare, ce mai rămâne? Gravitația nu face altceva decât să o încurce. Știe bine că locul ei e printre baloanele de săpun colorate ce zboară puerile înspre cer. Câte unele se mai opresc într-un nor și rămân acolo ca niște pasageri care și-au uitat destinația.

Și totuși de câte ori te poți întoarce doar ca să o iei de la capăt? De câte ori sfârșitul dorit nu e nimic altceva decât un mijloc rătăcit? Și mai ales, de câte ori poți înțelege diferența dintre un zâmbet și o grimasă?

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s