Săptămâna 2 – bicicletă fără frâne și șuncă ratată

Standard

Oh, boy! Săptămână plină.

Mi-am început săptămâna cu două ședințe. Una scurtă în care ne-am plănuit următoarele săptămâni, iar alta în care ni s-a explicat mai multe despre Hosteling International. Dar înainte de ședință am fost servite cu pizza, Domino’s Pizza. Sper să nu fac greșeala din Tunisia când după cinci luni de zile eram cu 7 kilograme mai împlinită.

Așa ajungem la faptul că mi-am primit în sfârșit o bicicletă. Deși nu este bicicleta ”mea”, și frânele nu funcționează, și a plouat într-una de când am primit-o… urmează niște zile (sper eu cât mai multe) în care mă voi plimba enorm cu bicicleta. Sperând că nu mă voi rătăci. Pentru că oricât de mic e orașul, tot confuză sunt. Am reușit totuși să mă plimb pe lângă ocean. Senzație excelentă, remediu pentru orice.

Iar mersul cu autobuzul devine tot mai frustrant. Nu nimeresc orele cum trebuie și aștept constant 30 de minute sau mai mult. Plus că încă nu le înțeleg ruta. Mai am timp să mă obișnuiesc.

Sâmbătă se pare că a fost Bacon Festival. Lucru interesant și deci era musai să mă duc. Atâta doar că nu m-am gândit că de fapt sunt doar vreo 2-3 vagonate care vindeau șuncă, de-a lungul cărora așteptau la coadă vreo 50-60 de oameni. În fața fiecăruia. Inclusiv vreo sută de oameni în față la Dunkin’ Donut. Probabil că aveau ceva ofertă cu șuncă. Deci, am ratat bunătate de festival.

Dar în schimb am descoperit într-un magazin ceva ce nu credeam vreodată că voi reuși să găsesc: pancove. Cu gustul celor făcute cândva de bunica. Lucru care m-a trimis direct într-o buclă a nostalgiei. Dar mi-am revenit rapid pentru că ieșind din magazin tocmai ratasem autobuzul.

Între timp mi-am cumpărat un alt telefon mobil pe care cred că îl voi primi în cam două săptămâni. Ah și o săptămână mai târziu și Orange a rezolvat problema. Deci cam tot pe atunci sper că voi avea și noua cartelă SIM.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s