Vacanță cu probleme

Standard

M-am întors din Dubai în urmă cu ceva vreme, deci e cazul să povestesc câteva greutăți de care m-am lovit. Pentru că orice putea să meargă prost, a mers.

În primul rând, am plecat cu o răceală venită brusc (Bucureștiul mi-a pus capac) așa că am ajuns în Dubai cu febră și de abia puteam respira. Prima seară în care ne-am plimbat prin Dubai Marina, deși a fost foarte plăcută, a fost un chin real pentru mine din cauză că de abia mă puteam ține pe picioare. Și deși era foarte cald, mie îmi era frig. Mai eram și încălțată cu ghete. Apoi m-au luat căldurile, cert e că atunci când am ajuns în casă pe la miezul nopții numai nu am căzut lată. A doua zi dimineața vocea m-a părăsit și am început să am o tuse destul de urâtă. O răceală tipică, doar că vremea de acolo nu mă ajuta deloc să îmi revin. Când ne-am plimbat prin deșert, după multe ore de mers cu mașina cu aerul condiționat aproape mai mereu dat drumul, mi s-a umflat jumătate de față. Pentru că, nu-i așa, dacă scap de o problemă, trebuie să vină alta! Ca să nu mai amintesc de urechile înfundate pentru prima noapte și zi cât am stat în Dubai.

Când am mers la farmacie de două ori în aceeași zi pentru probleme diferite, m-a bufnit râsul când la întrebarea farmacistei dacă mai dorim altceva, Ben i-a zis că poate mâine. Ah, și să amintesc și de nenorocitul de soare care îmi prinsese neacoperite mâinile ce căpătaseră mici bubițe. Sau poate o fi fost de la nisip sau de la umiditate. Nu am idee. Prin urmare, ziua și boala! Dar am fost determinată să nu las asta să îmi strice scurtul timp petrecut în oraș, prin urmare am încercat să împing la limită orice simptom simțeam.

În al doilea rând, aveam o altă problemă, m-am bazat pe PayPal să îmi vireze banii în cont la timp și rău am făcut. Banii mi-au fost virați în contul PayPal în 16 noiembrie, ceea ce însemna că în două zile maxim (până acum dura o zi) îi voi avea în contul din bancă. În 18 mi-am luat zborul spre Dubai. Greșit. Se pare că o problemă tehnică a făcut ca banii mei să fie transferați din PayPal de abia vineri seara, în 20. Urmând ca apoi să mai dureze câteva zile până când banca va face transferul. Marți, de abia mi-am primit banii și prin urmare reușisem în 6 zile să cheltuiesc în jur de 40 de euro. Ah, ca să nu mai spun că în 22 a lunii trebuia să îmi plătesc și chiria. Deci da, alt motiv să îmi strice buna dispoziție.

În astfel de clipe îmi dau seama cât de norocoasă sunt să mă pot baza pe prieteni care mă ajută fără nicio problemă. Și le sunt într-adevăr extrem de recunoscătoare. Nu știu cum m-aș fi descurcat fără împrumutul lor.

O altă problemă despre care nu am menționat a fost faptul că am stat ilegal în apartamentul prietenului de care am tot vorbit. Se pare că în Emirate numai cei căsătoriți pot sta împreună, în rest trebuiesc apartamente separate. Cum de altfel și la hoteluri ar trebui luate camere separate, sau cel puțin pentru cele nu foarte renumite sau scumpe.

Într-o seară, când ne întorceam din oraș, portarul ne-a văzut (era prima dată când se afla la postul său) și ne-a urmărit apoi să vadă la ce etaj apartament ajungem. A fost un pic de stres, dar evident că noi ne-am dus la etajul 2, deși stăteam la 3. În fine, nimic rău nu s-a întâmplat, dar pentru câteva momente ne-am speriat un pic.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s