Scurte momente de apreciere

Standard

I’m lucky. O mare parte din adolescență mă consideram cea mai ghinionistă persoană din lume. Era o combinație de egocentrism, fatalism și exagerare. Nu spun că m-am schimbat total, doar că uneori vreau să fiu recunoscătoare pentru anumite momente din viața mea. Da, ca o femeie care nu se dezminte, mereu voi găsi lucruri de care să mă plâng în fiecare experiență, dar asta nu înseamnă că nu știu să o apreciez. Mai pe scurt: azi mă „voi plimba” total aleatoriu prin momente ale vieții ce mi-au făcut viața mai interesantă. Deci să purcedem.

De mică îmi doream să văd cum se construiesc diverse obiecte sau alimente. Am fost foarte încântată când într-o excursie din clasa a șasea (sau poate era a șaptea) am fost la o fabrică Coca-Cola din Brașov. Ce-i drept nu îmi amintesc mare lucru de atunci. Ei bine, ani serioși mai târziu am fost cât se poate de aproape de o fabrică de pește. Am lucrat acolo și am văzut întreagul proces de producție. De când peștele este adus în fabrică, lăsat la afumat, tăiat, asezonat, pus în cutii, vidat, ambalat, etichetat și trimis către magazine. Deși obositoare perioadă, momentul în sine, al descifrării mersului unei fabrici, a fost fascinant.

Fascinantă a fost și după-masa în care am putut avea o plajă întreagă numai pentru mine pe o insulă lângă Istanbul. A fost una dintre după-amiezile cele mai minunate, neplanificate, petrecută singură departe de zgomotul orașului cu un apus magnific văzut din feribot.

Dacă tot am pomenit un apus, trebuie să îl reamintesc și pe cel din Mikkeli (Finlanda) văzut în preajma unui lac înghețat pe o bancă înconjurată de zăpadă. Liniște și frig. Sau pot aminti de apusul de pe Kerkennah, insula tunisiană, împreună de prietenii dragi.

Primul răsărit la mare pe care mi-l amintesc a fost de un 1 Mai nebun în Vama Veche alături de un tip pe care nu îl cunoscusem deloc și cu care am schimbat doar două replici: „€œhai la foc să nu îngheți cât aștepți răsăritul!” „€œok, mersi!”. Cu ochii de abia deschiși de la somnul de două ore, nici nu am observat când a plecat de lângă mine.

Asta mă duce cu gândul la primul curcubeu văzut la vârsta de 8 ani. Eram proaspăt accidentată la picior și eram în perioada de o luna în care nu mă deplasam deloc, ci stăteam doar în pat. Fratele meu mai mare m-a chemat încântat să îmi arate ceva. Cum nu puteam să mă mișc, m-a luat în cârcă să îmi arate acea minunăție de culori de pe cer. Nu știam exact ce înseamnă doar știam că mi-a plăcut.

Așa cum nu am știut ce înseamnă un pariu absurd că nu mă voi apucă de fumat cât voi fi la liceu. Am câștigat pariul și astfel am reușit să ajung la ceea ce urmă să fie primul concert anathema dintr-un lung șir de concerte (am ajuns la al șaptelea). Cât despre fumat, m-am luptat un pic cu trendul în acea perioadă, iar apoi nu i-am mai văzut rostul.

Nu am văzut rostul în a sta în cămin patru ani de zile în timpul liceului, dar acea perioadă m-a învățat să fiu mult mai sociabila, să lupt pentru ce-i al meu, să înțeleg că uneori lucrurile nu se întâmplă cum vreau eu și mai ales atunci am legat prietenii care încă durează, după mai bine de zece ani.

Tot de mai bine de zece ani urmăresc Formula 1 și sunt mai mult decât recunoscătoare pentru faptul că am reușit să văd o cursă live pe pista din Istanbul. Acel weekend a fost de necrezut și chiar nesperat.

De necrezut a fost și concediul de 2 săptămâni în Oslo, acum câțiva ani, fiind prima dată când ieșeam din țară. Pe lângă faptul că îmi demonstram mie că mă pot descurca de una singură să ajung la destinație, zilele acolo mi s-au părut de vis. Printre încercări de a-mi găsi un drum un viață, îmi amintesc și acum momentele petrecute prin parcul plin de lilieci înfloriți sau plimbarea prin castel/cetate.

– voi continua –

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s