Random [5]

Standard

Mă ascund după hârtii și fulgi de zăpadă topiți. Mă rătăcesc printre linii și curse pierdute. Pare că aș aștepta altceva, dar așteptarea asta e ireală. Nu e nimic la capăt. Nici măcar o minciună. Și atunci mă ascund din nou sub flori galbene și verzi, ce miros mereu a proaspăt. Îmi resocotesc cuvintele uitate și scrise, glumele pierdute printre puncte albastre de fațadă. Sper la un râu diferit. Nu-l voi găsi numai atunci când voi aluneca și va fi prea târziu, sau prea devreme.

Ochii zâmbesc pentru că un tablou trebuie pictat cu ochii deschiși și sufletul închis. Sau era invers. Niciodată nu ai putut socoti exact cum e mai bine. Mereu ai avut nevoie să vezi negru pe alb fiecare lucrușor, dar nimic nu e atât de simplu. Și dacă ar fi așa, nu te-ai mai putea bucura de aroma portocalelor prea zemoase ce mereu te surprind cu aroma dulceagă. Iar verdele s-a schimbat  rapid de la un simplu  comentariu la o speranță de evadare. Își dorea un cotidian doar ca să se poate bucura mai mult atunci când îl va sparge. Dar nu era atât de ușor. Niciodată nu i-a fost ușor să urmeze aceiași pași. Nici măcar când pășea pe alții gata făcuți și cu mult mai mari. Visele zburau un pic prea departe asemenea unor baloane cu heliu care sunt gata să zboare printre nori, dar nu înainte de a se încurca în firele sale. Poate că ar fi timpul să-și măreasca plapuma pentru a se putea întinde în voie. Sau poate nu, probabil că pașii scurți o vor salva pe un termen mai lung. Cum te poți adapta la un lucru ce nu înțelegi cât va dura? Își aminti cu un gust amar un vis șters ce de departe a devenit tot mai departe. Altuia nu-i mai găsește rostul sau poate și-a pierdut răbdarea. Cum or fi trăind unii oameni fără un scop anume? Cum le pot trece zilele și nopțile?! Pe rând și atât.

În urmă cu un an îmi lipsea țara în care mă născusem, acum mi-e din nou dor. Dar nici nu știu exact de ce anume. Poate de aceeași oameni, poate de alte gânduri. Sau poate de nimic. Este obositor să o iei mereu de la început. Mă regăsesc mereu și mereu în acealeași începuturi, niciodată continuări și rareori sfârșituri fericite. De parcă viața ar fi făcută numai din astfel de momente începute, continuate și sfârșite. Probabil că micile lovituri ar trebui să le iau ca îmbrâncituri să merg înainte, cu pauze, dar să nu mă opresc. Sau poate că nimic nu are legătură cu altceva și totul este doar o mișcare browniană. Dar refuz să cred așa ceva. Ar fi prea cumplit. Așa că îmi construiesc singură zâmbete pierdute printre hârtii creponate și mă ascund printre hărți nedlesușite.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s