Te mint. Mă crezi?

Standard

Ți s-a întâmplat să începi să scrii și după o vreme să îți dai seama că totul e mult prea sincer și personal, fără niciun fel de perdea? Ca apoi să ștergi tot, deși calitatea orânduirii cuvintelor era chiar bună. Și privești din nou pagină albă și te tot întrebi cât de personală să fie scrierea. Sau ce altceva ai mai putea scrie. Și apoi îți vin în minte alte cuvinte spuse în treacăt ce te-au trezit din adormire.  Asemenea unui cuțit scăpat și datorită instinctului cretin de al prinde, te-ai tăiat. 

Este ciudat cum și cât se minte în viața de zi cu zi. Cu toții mințim. Da, sunt acele ”white lies” care nu fac rău nimănui, dar care în același timp nu fac altceva decât să te obișnuiască să schimbi adevărul. Cu timpul vei ajunge la lucruri mai mari și poate chiar iremediabile. În continuare cred că cele mai dure minciuni sunt cele pe care ni le spunem nouă înșine. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre acei oameni care mint la fel de des pe cât respiră. Și despre care știu toți din jurul său că adevărul pentru ei este un lucru mai îndepărtat ca Pluto. Deci se știe că mint și totuși reușesc să mai dezamăgească. Aici am probleme cu a mai înțelege. Cum reușește un personaj ce devine aproape ireal din cauza neadevărurilor să mai decepționeze? Cât de credul poți fi să crezi cuvinte imaginate? Și mai ales cât crezi că poți trăi scăldat în razele arzătoare ale născocirilor malefice? Totuși, dacă cineva îți destăinuie că minte, poate fi de încredere în rest?

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s