Poveste fără sfârșit*

Standard

Mi-ar plăcea să pot fi sinceră din nou. Mi-ar plăcea ca degetele mele să se zbată pentru a nu cădea în ispita cuvintelor prea seci. Poate ar fi mai bine dacă aş gândi în litere, nu în cuvinte, ore sau vieţi. „Încotro mă îndreptam acum un minut? Am uitat.. sau poate doar m-am rătăcit. Tot timpul fac aşa… mă năpădesc gândurile şi apoi mă pierd.”

De data asta nu era nimeni acolo ca să o găsească. Era completă în singurătatea ei, iar asta îi dădea un sentiment de siguranţă. Ciudat, în trecut asta ar fi terifiat-o cumplit. Dar nu acum, trecuse de mult peste acea teamă puerilă. Se simțea oarecum ca la circ. De parcă ar fi mers singură pe sfoară la zeci de metri deasupra privitorilor plictisiți sau entuziaști. În momentul acela nu mai contau mâinile celor care o susținuseră, nu mai contau orele în care exersase, nu mai contau greșelile prin care trecuse. Era doar ea și pașii săi. Fără frică, fără trecut, fără viitor. Și asta îi dădea curaj să înainteze. ”Și acum că mă aflu aici, ce voiam să fac? Ah, să trăiesc. ”

 

* la propriu, nu pot să îi gândesc un miez din care să scurg un sfârșit.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s