Îndrăgostește-te de tine!

Standard

Îndrăgostește-te de tine. Caută-te în adâncul gândurilor tale uneori prea îndepărtate să le recunoști. Găsește-te în fiecare oglindă nealterată de concepțiile societății. Asigură-te că ești tu și nu o închipuire sau o fantezie uitată din trecut. Începe orice propoziție cu ”eu” sau ”mie” și folosește orice mijloc să vorbești despre tine. Ieși afară din hamacul confortului și ignoră orice teamă de necunoscut. Încheie orice seară atingându-te și bucurându-te de propriul orgasm. ”Fuck yourself.”

Lasă orice piedică și regret să evolueze într-o viață plină de învățăminte. Găsește lucruri care îți plac și fă-le necontenit. Construiește o bază a dorințelor înfăptuite și ascunde-te mereu de umbra descurajării. Vorbește despre orice, gândește mult. Ajută-i pe ceilalți. Citește toate cărțile care îți cad în mână. Nu lăsa să treacă nicio zi neobservată.

Nu te căsători ca să îți demonstrezi ție că societatea nu îți poate distruge viața nerisipită. Plângi de bucurie, plângi de supărare și zâmbește mereu. Surprinde-te cu locuri noi și oameni plăcuți. Privește pe oricine în ochi și nu-ți fie teamă să spui adevărul. Călătorește unde îți dorești cel mai mult. Lucrează ce vrei și ignoră neajunsurile. Cumpără numai cele necesare vieții. Sădește copaci, trăiește într-o garsonieră sau în rulotă. Înfiază doi copii sau ia-ți trei câini. Ai grijă de ei și lasă-i să descopere lumea prin propriile lor personalități. Eșuează, dar nu renunța în a-i lăsa să își aleagă singuri viața pe care vor să o trăiască. Atunci când bătrânețea te ajunge din urmă vezi restul universului prin ochii celorlalți și nu îi lăsa să te mintă cu un optimism nefondat. Mori încântat ca o ființă fără regrete.

Fă toate astea pentru că nimic nu e mai îngrozitor decât o viață în care nu te-ai înțeles. Fă-o pentru că dorințele se împlinesc pentru a ne face, în primul rând, pe noi înșine fericiți. Egocentrismul este o formă mai avansată de egoism, amândouă fiind menite să te apere de nepăsarea altora. Fă-o pentru că tu ești singurul care contează neîntrerupt în întregul tău trai. Frustrările nu își au locul într-o existență fericită. Îndrăgostește-te de tine pentru că ești tot ce ai.

Sau nu iubi deloc. Niciodată.

Observ că se poartă mai nou articole despre cine să te îndrăgostești. Sfaturi ascunse după traduceri sau cuvinte ironice. Așa că zic să vin și eu cu textul meu… ce, eu să nu fiu la modă?!

Primul text, apoi cel tradus și cel ironic.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s