Sporturi extreme, stil tunisian

Standard

Deşi îmi place să cred că am cel puţin un strop de nebunie în mine, nu am practicat niciodată sporturi extreme. Poate din cauză că nu mi-am permis financiar, poate că pentru unele chiar nu am curaj (nu aş face, de exemplu, bungee-jumping, dar aş încerca sărituri din avion), sau poate nu mi s-a oferit ocazia.

Ei bine, mi-am găsit două sporturi extreme (dacă nu chiar trei) pe care le practic aici aproape zilnic.. ca să nu zic tot timpul.

Primul ar fi, desigur, traversatul străzii. Cine are timp de semafoare sau de treceri de pietoni (care oricum sunt rare)? Cu siguranţă nu şoferii. Deja mi-am şi format o strategie, deşi nu funcţionează întotdeauna. Urmăresc pe altcineva care traversează în aceeaşi direcţie cu mine şi încerc să ţin pasul cu respectivul. Dar unii sunt prea sinucigaşi pentru gustul meu, astfel că sunt singurul om care fuge când traversează strada. Sau cum îmi spunea un tip aici: „just close your eyes and cross it.. and hope for the best”. Riiiiiiiiiiiight.

Al doilea sport extrem este plimbatul de una singură, îmbrăcată cum se îmbracă un om normal când afară sunt 30 de grade (pantaloni scurţi până la genunchi şi tricou). Oho, ce m-am mai distrat astăzi. Poate că până la urmă mă voi obişnui să atrag atenţia tuturor şi când spun tuturor mă refer la ABOSLUT orice fiinţă în viaţă şi când voi ajunge în ţară îmi va lipsi partea asta. Cine ştie?! Oricum astăzi a fost prima dată când am zis că îmi bag picioarele în ea căldură şi mă îmbrac şi eu ca un om normal (sau ce mi se pare normal) şi nu mă mai acopăr toată ca să mă sufoc de cald. Am mai spus în alte posturi că nu reacţionez bine când îmi e prea cald. Evident că au fost câţiva care s-au luat de mine, norocul meu că nu am înţeles ce mi-au spus. Mi-am văzut mai departe de drumul meu… şi anume să ajung la cantină. A fost prima dată când m-am dus singură. Buuuuuun, să zicem că a fost cum a fost.. dar la întoarcere a fost şi mai distractiv. Vorbeam singură în română pe stradă cu gândul că.. dacă tot sunt ciudată, să fiu ciudată până la capăt. 😀

Mă aflam într-un sens giratoriu şi urma să traversez strada când am văzut de la depărtare un tip, destul de tinerel (adică până în 30 de ani) care arăta exact ca un om de afaceri de la noi, în costum, foarte aranjat şi cu ochelari de soare. Prin urmare nu ştiam sigur dacă se uita la mine, puteam doar bănui că mă luase în vedere. Începusem să glumesc spunând către tip (în timp ce mă apropiam de el) dacă are pregătite cămilele. Când ajung în dreptul lui, se pare că nu mă înşelasem şi fix pe mine mă aştepta ca să trec pe lângă el, îmi spune mai mult decât cuceritor „Ça va, madam?”. Ce răspuns să îi dau când m-a bufnit râsul? La nici un minut depărtare de incident, doi tipi pe un scuter ce au trecut pe lângă mine îmi strigă „Ciao, bella!”. Ce să mai, naţie de poligloţi ce sunt ei, mânca-i-ar mama de tunisieni dragi. 😆

Şi ultimul sport extrem, probabil strict pentru mine, e mâncarea picantă pe care o mănânc zilnic. Că vreau sau nu… nu prea am de ales. E foarte amuzant pentru restul care mă privesc cum mă chinui cu „picanteriile vieţii tunisiene”. 😛

Anunțuri

3 răspunsuri »

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s