Restul e… Anathema

Standard

Am ajuns la concert cu jumătate de oră înainte de a începe. Nu înţelegeam ce se întâmplă de lumea stătea la poartă, până când am văzut că intrau câte zece. Evident că la mine s-a oprit scurgerea de oameni, adică eu am fost a 11-a. Am avut un flash-back din perioada când mergeam la muzee în Istanbul.

Într-un sfârşit ajung la uşă unde omul de pază îmi zâmbeşte în timp ce eu încercam să îi arăt că în traista mea era doar o eşarfă. A mai şi glumit cu mine, cred că e prima dată când văd unul glumind. Am intrat şi prima impresie negativă a venit de la faptul că nu exista garderobă. M-am dus la baie să mă schimb (cu alta mai bună) şi apoi am intrat în clubul propriu zis. Era prima dată când eram în Juke Box. Am scanat sala şi mi-am dat seama de un lucru nasol. În faţă şi în spate exista ca un fel de suport care te înălţa cu vreo 10-20 de cm. Dar în mijloc nema’.

Aşa că am zis să mă bag în faţă, că tot nu era multă lume. M-am postat în rândul trei unde am murit de cald cam 15 minute pentru ca apoi să plec de acolo. Se puseseră în faţa mea exact trei namile de tipi, îmi venea să înnebunesc cu nervii. Cum nu îmi era musai să îi văd pe cei din formaţie de aproape, am plecat în spate. La mijloc era imposibil de stat, dar am zis că rămân acolo până începe concertul să pot respira. În acelaşi timp un tip o încuraja pe o tipă că îi vor vedea pentru că „sunt înalţi gingereii”. M-a bufnit râsul brusc amintindu-mi de faptul că niciodată nu mă gândisem că ei de fapt nu au suflet.

După încă o jumătate de oră în urletele mulţimii au apărut pe scenă. Au început cu primele două piese de pe ultimul album, Weather Systems. Un început perfect. Au salutat mulţimea, iar Danny a menţionat că sunt câţiva care nu prea vor vedea, dar speră că ne vom simţi bine cu toţii. Au continuat cu piese de pe ultimele trei albume. În jurul meu erau câţiva care nu erau deloc entuziasmaţi, ar fi preferat piese mai vechi de la ei.

La Dreaming Light deja eram mai mult decât mulţumită pentru că deja îmi auzisem cele două piese preferate. După încă vreo două piese cântate Vinnie ne-a zis de concertul din Bulgaria care avusese loc cu o seară în urmă şi unde au filmat. Vor scoate un DVD la anul şi „do something maybe you’ll be on DVD”. Bună strategie de marketing, n-am ce zice. Înainte de începe A simple mistake, Danny a cântat câteva acorduri de la A Dying Wish, cât şi-a schimbat Vinnie chitara şi apoi a menţionat că piesa ce urmează e mai bună. Au mai cântat vreo două piese apoi au anunţat că e destul cu piesele cele noi, aşa că vor trece la altele mai vechi. Publicul a izbucnit în urlete şi i-am văzut într-un sfârşit şi pe cei din jurul meu mai încântaţi.

Piesele au fost intonate de public, pe lângă mine era unul care începuse de unul singur un pogo, noroc că nu a avut cu cine că nu mă vedeam bine. One last goodbye a fost mai mult decât ce puteam spera, vocea lui Lee este impecabilă, deşi se pare că răcise între timp. Nu s-a simţit, nu s-a văzut… asta contează până la urmă! Steluţele din lumina telefoanelor sau a brichetelor nu a ţinut mult timp. Apoi s-a ajuns la Flying şi de obicei pe piesa asta se retrag încet unul câte unul rămânând ca Danny să cânte singur măcar o piesă.

De data asta nu a fost aşa. Au marcat sfârşitul concertului.. pentru ca apoi să revină să mai cânte încă patru piese. Danny ne-a spus că au avut o dezbatere care variantă de la Fragile Dreams să cânte şi pentru că nu au reuşit să se pună  de acord au hotărât să le cânte pe amândouă. Apoi a intonat un pic începutul de la Mother de la Pink Floyd, iar la Emotional Winter chitara s-a auzit superb. Au cântat şi Internal Landscape, ieşind de pe scenă mulţumiţi. Au reapărut pentru a încheia cu Fragile Dreams aşa cum promiseseră.

S-a auzit ireproşabil, atmosfera putea fi mai faină dacă publicul ar fi acceptat mai uşor piesele noi. Dar mie mi-a plăcut. A fost exact ce am avut nevoie, m-am simţit excelent şi nu regret nicio clipă disconfortul prin care am trecut ca să pot ajunge la concert. Chiar cred că şi-au spălat păcatele de acum doi ani de zile de la concertul problematic. Şi totuşi, dacă mai aud pe unul că de ce au cântat atât de multe piese de pe ultimele albume, cred că o să fac o criză de nervi. Pe lângă faptul că e concert de promovarea albumului, unele piese mai vechi nu se potriveşte cu schimbarea lor de stil. Pe mine, una, playlistul m-a uns pe suflet.

La sfârşit am aşteptat să se retragă puhoiul de oameni, dar până m-am dus eu.. am ratat afişele. Oricum zona de vânzare era cam golaşă. Oricum norocul face că dacă am apelat la cine trebuia voi primi afiş cu tot cu semnături. M-am dus şi mi-am luat autograf de la Danny care era tare zâmbăreţ şi răbdător. Nu m-am lăsat până nu i-am zis oful meu… să mai vină şi în alte oraşe din România. A râs şi a zis că nu depinde în totalitate de ei. Când voi fi mare, organizatoare de concerte mă fac. Clar!

Am plecat pe la miezul nopţii cu o durere crâncenă de spate, după jumătate de oră de mers pe jos am ajuns la apartamentul de la etajul 8. Am ieşit un pic pe balcon şi după aia somn pentru că ziua următoare la 9:47 aveam tren înapoi spre casă.

Untouchable part 1
Untouchable part 2
Thin Air
Dreaming Light
Lightning
The Storm Before The Calm
Everything
Simple Mistake
The Beginning And The End

Deep
One Last Goodbye
Flying

Mother – Pink Floyd cover
Fragile Dreams
Panic
Emotional Winter
Internal Landscape

Fragile Dreams

Anunțuri

Un răspuns »

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s