Filme TIFF-uite

Standard

Cum spuneam, voi scrie câteva cuvinte despre filmele pe care am apucat să le văd la Cluj.

This is not a film Povestea care îl însoţeşte (cum a ajuns la Cannes într-un tort) este mai interesantă decât filmul în sine, care pe bună dreptate nu e un film. Mai pe scurt, scopul său era să se facă cunoscută situaţia din Iran cum unui regizor i s-a luat dreptul de a regiza (20 de ani) din cauza unui film care nu a fost aprobat din motive politice, plus închisoare 6 ani. Esenţa filmului este dacă poţi să povesteşti un film, de ce să îl mai faci?!

A Clockwork Orange Mă bucur că am reuşit să văd filmul într-un sfârşit. Spre ruşinea mea e prima dată când l-am văzut, dar a meritat să îl văd prima dată la cinema.

Inni. Chiar că minimalist filmul, dar mi-a plăcut mult. Puţine replici iar în rest muzica lor superbă. Dar nu am înţeles care a fost faza cu lampa stroboscopică. Lucrul deranjant a fost faptul că adormise unul şi sforăia de mama focului. A fost amuzant când s-a terminat filmul şi s-a trezit speriat de aplauzele publicului. Trebuie să văd primul documentar pentru că mă apucasem acum vreo lună să îl văd şi nu mai ştiu de ce l-am oprit.
O altă recomandare este The light in her eyes.

Thursday Till Sunday, o dramă goală. M-a cam deranjat multitudinea de cadre fixe şi în plus i-a lipsit parcă scânteia, prea multe momente care arătau că se va întâmpla ceva dar prea uşor estompate. Într-adevăr tensiunea se simte dincolo de cuvinte, dar totuşi mi s-a părut un film incomplet.

Apoi am fugit repede, repede la Muzeul de Artă pentru că erai musai să nu ratez proiecţia celor trei scurt-metraje inspirate după filmul Cabinetul doctorului Caligari alături de grupul instrumental-vocal Einuia care au asigurat coloana sonoră live. Am prins de la sfârşitul primului scurt-metraj. Chiar îmi doresc ca grupul ăsta să fie mai cunoscut… ieri a fost o altă proiecţie la TIFF Sibiu – în Cisnădioara (Faust) şi azi vor fi în Mediaş. Din păcate nu am reuşit să ajung.

Iron Sky, primul meu film în Piața Unirii. Dar nu am rezistat să stau lângă restul lumii pentru că toată lumea fuma, așa că m-am dus în față să îi țin de urât voluntarului de la subtitrări. Filmul a fost demențial, o satiră la adresa naziștilor cu efecte speciale foarte bine realizate ținând cont de buget. Mi-a plăcut și regizorul care chiar știa cum să întrețină atmosfera, mai ales că dintre cei care au finanțat se aflau în piață (filmul a fost finanțat de public).

Am mai văzut şi jumătate din The Light In Her Eyes, o poveste interesantă despre o predicatoare din Damasc care are o şcoală unde predă Coranul tinerelor fete. Sunt destul de ignorantă în ceea ce priveşte religia musulmană (chiar dacă am locuit printre musulmani 4 luni de zile) aşa că filmul m-a atras tocmai prin încercarea de a arăta că dincolo de valul purtat de tinerele musulmane sunt tinere cu ambiţie şi dorinţă de a se afirma în viaţă (poate chiar politică).

Ultimul film pe care l-am văzut a fost Joshua TreeJames Dean, pentru că, nu-i așa, trebuia să văd un film cu gay și anul ăsta. Deși anul ăsta a fost mai mult bi, deci totuși un plus. Am fost cu un prieten la film şi mă amuza cum îşi dorea din când în când să mai vadă şi câte un nud de femeie, nu de alta dar filmul are secvenţe erotice explicite între bărbaţi. Întrebată fiind cum mi s-a părut, primul răspuns care mi-a venit în minte a fost că „filmul avea imagini penetrante”.

Am fost la un singur Q&A, și anume cu Kjartan Sveinsson. În primul rând înainte să apuce să vorbească eu deja eram cârcotaşă pentru că fix când a ajuns la TIFF lounge era cu ţigara în mână şi şi-a aruncat-o pe jos. M-a mirat lucrul, dar a intrat un pic în cort, apoi a ieşit şi şi-a luat ţigara de jos. No, ăsta da şoc!

A menţionat faptul că nu îi place deloc etichetarea asta a muzicii (ei fiind consideraţi cântând post-rock), este o persoană deschisă şi se inspiră din toate lucrurile pe care le vede (de la cărţi citite, la expoziţii văzute, la oamenii întâlniţi), nu prea mai ascultă muzică (spunea că ascultă când face curat prin casă Bob Marley) şi că deşi nu este un admirator al lui Britney Spears, ea are câteva piese unde se aude basul foarte bine şi îi plac.

A vorbit un pic despre faptul că limba inventată de trupă sunt doar cuvinte care au considerat că merg bine cu piesele. Nu îi plac implicările politice şi de asemenea nu ar face muzică pentru advertising pentru că el consideră că muzica este a omului şi nu trebuie stricată cu alte lucruri.

De asemenea, a mai precizat în legătură cu Bjork că „we almost did it once” referindu-se la o colaborare, spunând că s-ar putea să facă una pe bune pentru că oarecum asta vine firesc. Spunea că ar exista o posibilitate ca trupa să vină la anul în concert în România în turneul lor de promovare a noului album. Seara, după proiecţia filmului, nu am mai stat la Q&A deşi eram curioasă să aflu un pic mai multe despre film.

Voi scrie şi despre filmele văzute la TIFF Sibiu, ce pot spune de acum este că în total voi mai vedea de două ori Inni.. să îmi ajungă.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s