Eu… într-un an

Standard

Se pare că ajung să scriu din TIFF în TIFF. Lucru care nu e de bine, mai ales că în perioada festivalului sunt atât de ocupată încât nu am timp să scriu. Așa că m-am gândit să fac un update… de la ultimul TIFF ce s-a mai întâmplat cu mine. Pot spune pe scurt că nu prea multe…

În primul rând am petrecut o vară în Cluj, a doua mea vară petrecută în orașul care într-adevăr e destul de liniștit fără studenți. Dar nu mi s-a mai părut gol, poate pentru că aveam cu ce se îmi umplu timpul. Eram în căutarea unui loc de muncă, loc ce s-a încăpățânat să vină. Inițial aveam planuri mari… să merg la mare, să merg în Danemarca (la niște prieteni), să merg la munte. Toate le-am amânat din motive ce acum nu au niciun sens pentru mine.

În toamnă am avut o mică scăpare și era cât pe ce să mă înscriu la altă facultate. Dar am renunțat la idee când mi-am dat seama că nu mai erau locuri la buget (da, sunt printre cei care au făcut facultatea la „cu taxă”). Dacă tot am renunțat la idee, m-am concentrat pe a-mi face lucrarea de disertație (era cazul să termin și masterul). Subiectul mi se părea cam greuț, dar mă gândeam că poate voi reuși să îi dau de capăt. Urma să colaborez cu o asociație non-guvernamentală și să reinventez roata.

Prin octombrie m-am angajat ca asistent relații cu publicul (cum eram trecută oficial) la o agenție de imobiliare. După un training de două săptămâni destul de serios și un examen desfășurat pe aproape jumătate de zi, reușisem să îmi găsesc loc de muncă, în Cluj. Lucrurile păreau să ajungă pe făgașul normal… dar cât de mult mă înșelasem! Am lucrat o lună până mi-am dat seama că ceea ce mi s-a promis ca salariu și ore de lucru nu se pupă cu realitatea. Așa că am renunțat, oarecum și prinsă în faptul că trebuia să îmi termin lucrarea de disertație, căreia prin noiembrie îi schimbasem tema. Deci eram în criză de timp.

Hotărâsem să îmi susțin proiectul în sesiunea din iarnă pentru că anul precedent nu putusem să o pregătesc. Fusesem plecată în al doilea semestru în Istanbul cu bursă Erasmus. Așa că luna decembrie și ianuarie m-am concentrat maxim pe a-mi termina lucrarea și între timp mai încercam să îmi găsesc alt loc de muncă. Și poate că eram ușor distrasă de câteva vise ce începuseră să mi se încolțească în suflet.

Ah… să nu uit să spun: din iunie până în decembrie m-am mutat de șase ori, lucru care într-adevăr mă cam obosise. Fizic și psihic.

Timpul nu mai era de partea mea pentru că bugetul nu îmi mai permitea să rămân în chirie în Cluj fără loc de muncă. Așa că la jumătatea lui februarie, după ce mi-am susținut lucrarea de disertație, am plecat în București să îmi găsesc loc de muncă. Nu mă speriaseră zăpezile acelea imense care păreau eterne, așa cum nu mă speriase ideea de a încerca ceva nou. Totuși, îmi era greu să mă despart de Clujul care îmi adusese multe momente bune în viață (și rele), îmi era greu să mă despart de oameni dragi, îmi era greu să las totul în urmă, dar speram că îmi va fi mai bine.

Planul era să stau două săptămâni să încerc să îmi găsesc de lucru și dacă nu reușeam nimic, să mă retrag acasă. Dar la sfârșitul celor două săptămâni (încărcate cu un cocteil de sentimente) am reușit să prind o colaborare care avea să îmi dea de învățat cât pentru un întreg an. A fost vorba doar despre o lună, filmări prin țară, la o emisiune culinară. Am fost pusă de multe ori în fața propriilor mele limite, am făcut multe erori, am râs, am plâns, am bolit, am cunoscut oameni frumoși, am văzut zone superbe din țară… A fost o experiență care a meritat! Tot atunci a fost și ziua mea și am fost foarte dezamăgită când mi-am dat seama că mulți prieteni m-au uitat. Mai ales dacă nu le-a amintit facebook-ul. Spre sfârșit, obosită și oarecum înfrântă (așa mă simțeam atunci) am primit o nouă ofertă de lucru.

Oferta de lucru era tot în domeniu, în Cluj, orașul de care îmi era dor. Urma să mă întorc la locul unde, numai când am plecat, mi-am dat seama că mă simțeam cel mai acasă. Am acceptat provocarea fără să mă uit înapoi, așa că am părăsit Bucureștiul fericită că mă întorc în zona mea de confort. Au fost câteva săptămâni superbe, deși eram total confuză. Din păcate nici aici bucuria nu a durat… așa că la scurt timp am fost nevoită să plec de tot (pentru a doua oară) din Cluj, de data asta acasă.

Acum singura certitudine pe care o am este că voi lucra iar la TIFF, deci mă voi întoarce pentru o scurtă perioadă de timp în Cluj, poate prea scurtă. Ce voi face între timp sau ce voi face după? Nu am încă idee.. ce știu este că am nevoie de un pic de timp să mă pot regăsi și să înțeleg mai clar ce îmi doresc să fac în viața asta. Oricum un lucru e cert… acum sunt liberă, liberă să fac orice.

Și totuși…

Anunțuri

Un răspuns »

  1. Pingback: Am învățat… « Nimicuri sfâşiate prin cuvinte

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s