Sfârşitul eternităţii [3]

Standard

Şi aşa am ajuns la ce a însemnat pentru mine această încercare. Dacă vă amintiţi plecam acum patru luni un pic speriată de lumea şi cultura cu care urma să mă întâlnesc. Pot spune că în majoritatea ei, nu a reuşit să mă cucerească. A fost dificil să mă obişnuiesc cu faptul că mereu se întârzie şi se întârzie la greu. Oricât de ardeleancă aş fi, mi-am pierdut adeseori răbdarea fiind pusă încontinuu la încercare.

Cred că dacă ar fi să caracterizez Istanbulul printr-un singur cuvânt aş alege: epuizant. Era de aşteptat, vin dintr-un oraş cu o arie de 180 km. pătraţi şi o populaţie de 300 000 locuitori, în timp ce Istanbulul are o arie de peste 5000 km. pătraţi şi o populaţie de 15 milioane de locuitori. Este o hărmălaie generală pentru că nu are cum să nu fie aşa. Se aseamănă foarte mult cu Bucureştiul, doar că la o scară mult, mult mai mare. Iar mie nu îmi place Bucureştiul.

Totuşi nu regret că am venit aici [aş fi preferat să stau mai puţin, vreo două luni cred că îmi erau de ajuns]. A fost o încercare să îmi înfrunt teama de turci [eram arabo-fobă la modul serios], să mă pot adapta ieşind din aria mea de confort şi să învăţ lucruri noi. Îmi spunea cineva la început că dacă supravieţuiesc în Istanbul, atunci pot supravieţui oriunde. Mi se părea cam îndrăzneaţă vorba, dar în cele din urmă am înţeles ce îl face să spună asta şi îi dau dreptate. Deci pot supravieţui oriunde, totuşi nu vreau să fiu pusă la încercare.

Ar trebui ca fiecare student să treacă prin experienţa Erasmus, pentru că este imposibil să nu rămână cu ceva bun. Am întâlnit oameni diferiţi de foarte departe sau de mai aproape, un lucru care mereu mă va fascina. Mă bucur că am învăţat să fac cocori din hârtie [origami], am reuşit să negociez în folosul meu, sunt în stare să port o conversaţie în limba turcă cât de mică o fi ea [când am venit aici nici să salut nu ştiam]. De asemenea sunt fericită că am avut posibilitatea să vizitez alte oraşe din Turcia pe bani puţini, să ajung pe două insule unde mă puteam deconecta de tot stresul acumulat, plus cursa de formula unu care îmi va rămâne una dintre cele mai superbe amintiri. Nu am reuşit să văd un apus în mare aşa cum îmi propusesem pentru că de fiecare dată intervenea ceva şi plecam de la mare înainte să apusul propriu-zis. Dar nu regret nici măcar acest amănunt.

Trăind aici mi-am dat seama că într-adevăr e dificil să trăieşti în România, dar chiar se poate mai rău. Cred că voi aprecia un pic mai mult ceea ce am în ţară. Astfel am ajuns la o concluzie care mă rodea de mulţi ani. Întotdeauna spuneam că eu nu ştiu ce înseamnă acasă, nu am un loc anume căruia să îi atribui acest… epitet. Într-un sfârşit am găsit: pentru mine acasă a devenit România.*

___________________

* Asta nu înseamnă că nu mai vreau să emigrez, nu de alta.. dar se poate şi mai bine.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s