Reţetă anti-plictiseală

Standard

Îmi place să gătesc şi de multe ori îmi şi reuşesc reţetele. Dar mai mult îmi place să fac prăjituri, iar aici rareori […ce tinde spre niciodată nu…] dau greş. Am observat că atunci când sunt supărată sau nervoasă să fac prăjituri este cea mai inocentă şi eficientă terapie pe care o pot aborda. Nu că aş fi fost nervoasă azi, poate plictisită… sau nici măcar. De fapt am prea multă făină!

Dar prea am sărit la făină, să vă iau cu începutul. Din câte mă cunosc eu pe mine, nu sunt o persoană zgârcită dar nici nu exagerez în dărnicie. Bănuiesc că aţi reţinut până acum că sunt plecată în Istanbul, dar ce nu toţi ştiţi este că, peste două săptămâni jumătate, mă voi întoarce în ţară. Aşa că am început să îmi socotesc ce ingrediente am şi cum să le consum… că în niciun caz nu vreau să rămână aici, iar de cărat în ţară nu se pune problema. Astfel încât se pare că am prea multă făină şi zahăr. Deci e vremea prăjiturilor.

Totuşi într-o casă [departe de acasă] în care sunt singura fată înconjurată de patru tipi nu e aşa uşor să faci prăjituri. În primul rând pentru că îmi lipseşte orice ar însemna să pot măsura exact. Măsura cana şi lingura aici fac legea. Şi se stie că la astfel de reţete gramajul contează. Iar în alte rânduri sper că se subînţelege.

Şi aşa ajungem la ziua de azi. Am tot cotrobăit internetul după reţete cu prăjituri în care se cere multă făină. [Nu, nu ştiu să fac cozonac!] Aşa că am dat de nişte gogoşi cu iaurt. Fiind în ţara iaurtului se poate numi că am dat de jackpot. Reţeta pare simplă: un ou, 150 grame iaurt, 200 grame făină, o coajă rasă de lămâie, o linguriţă praf de copt şi un praf de sare. Aveţi impresia că am ţinut cont?

Am luat un ou peste care am pus vreo trei sau patru linguri sănătoase de iaurt şi am amestecat. Apoi am pus o cană de făină  amestecată înainte cu praful de copt. Din păcate nu am avut coajă de lămâie şi ţin să precizez că e foarte importantă pentru că dacă nu, pot părea un pic greţoase. Bun… am gustat şi nu mi-a plăcut deloc. Aşa că am zis că trebuie să intervin: am pus un pliculeţ de ceea ce am crezut că e zahăr vanilat şi apoi am pus nişte sfânta scorţişoară [viaţa fără scorţişoară nu are haz!].

Nu mi-a convenit consistenţa aluatului aşa că am mai adăugat făină până când s-a putut dezlipi uşor de pe linguriţă. Apoi, că tot am pomenit linguriţa, se ia câte o bucăţică de aluat şi se aruncă în uleiul încins. Se prăjesc pe ambele părţi şi apoi se scot pe nişte şerveţele ca să sugă uleiul. Se pune nişte zahar praf şi gata, poţi mânca!

Pentru că mi s-a părut că sunt prea puţine am repetat mişcarea doar că în timp ce voiam să pun iar un pliculeţ de zahar vanilat mi-am dat seama că data trecută pusesem praf de copt, lucru pe care îl făcusem şi după ce le-am scos de la prăjit. Moment în care am suflat peste praful copt ca să îl iau de pe gogoşi. Proastă decizie, pentru că am şi inhalat şi am început o mică serie de strănuteli. Hehe, is good to be back! Începusem să mă îngrijorez că în ultima vreme nu mai eram aiurită deloc. 😆

În cele din urmă am terminat ultima serie de gogoşi şi le-am păpat cu ceai rece. Poate că sunt mai bune cu lapte rece, dar fix azi mi s-a terminat şi de abia mâină mă duc la magazin. Deci da, când te plictiseşti… joacă-te de-a bucătăria! 🙂

Photobucket

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s