Marea deluzorie

Standard

Photobucket

Priveşte marea, ascultă vântul şi fugi. Aleargă tot mai repede, tot mai departe. Nu privi înapoi şi nu te opri până nu te-ai îndepărtat de orice pericol, de orice nelinişte, de orice… Uită-i! Uită-i pe cei care te-au supărat, pe cei care te-au influenţat, pe cei care te-au iubit, uită-i pe cei care te-au uitat.

Acum eşti departe, eşti singur, eşti doar tu şi o singură limită: orizontul. Ce vei face? Posibilităţile sunt infinite, tu eşti doar unul. Singurătatea îţi aduce siguranţă, evadarea desăvârşire. Şi totuşi nu e de ajuns! Vrei mai mult, gustul libertăţii e prea vag.

Începi din nou să alergi, iar marea ţi-e tot mai aproape. E singura decepţie pe care ţi-o îngădui. Valuri spumoase pălesc în nisipul prea aspru, nisip ce îţi ascunde urmele. Simţi marea şi fugi…

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. Pentru mine cel mai frumos lucru al marii a fost mereu siguranta oferita de mal. Altfel, vorbim despre o intindere agorafobica, ostila, rece si innecacioasa.

    Asta mi-aminteste de o discutie mai veche pe care am avut-o cu cineva privind, evident, marea. Ea imi spunea cum ii vine asa sa-si ia zborul peste apa cat vede cu ochii si inca ceva legat de libertate si eu am zis: „De ce ai face asta? Ai nimeri in Cecenia”

  2. Ai dreptate, oriunde ai „zbura” ai nimeri în cele din urmă pe un alt mal. Poate că într-adevăr tot ce îmi place la mare este datorat contrastului oferit de mal, dar aşa cum spun în text marea „e singura decepţie pe care ţi-o îngădui”.

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s