Evadare pe Insulele Prinţeselor

Standard

Ieri dimineaţă am pornit cu gânduri mari din casă: la 10:30 mă urcam în autobuz să mă duc pe una dintre cele patru insule populate de lângă Istanbul din cele nouă Princess Islands. Numele provine din perioada bizantină când prinţi şi împărătese erau exilaţi acolo, în perioada otomană urmând să fie exilaţi acolo şi sultani. Începând cu secolul XIX, insulele au devenit staţiuni pentru bogătani, printre care grecii, evreii şi armeni erau cei mai numeroşi pe insule. În zilele noastre, insulele sunt văzute ca locul perfect pentru mici escapade în weekend. Maşinile sunt interzise cu excepţia celor ce aparţin de primărie şi lucrează pentru populaţie [cred că aprovizionările]. Apropo de aprovizionări preţurile sunt foarte mari pentru că totul se aduce din Istanbul, deci transportul intră în preţ.

Am nimerit din greşeală staţia la care trebuia să cobor, apoi mi-am urmat instinctul care mă îndemna să o iau înspre mare. La prima intersecţia mai importantă, m-am oprit fiind uşor derutată. Mi-am întrebat instinctul dacă să mă duc în dreapta sau în stânga, dar se pare ca a ales să mă ignore. Norocul meu că se apropia de mine un bărbat, eram decisă ca dacă nu ştie engleză să fac uz de mini-cunoştinţele mele de limbă turcă.. oricum să nu îl las să plece până nu mă ajută. Nu a fost stresul prea mare pentru că tipul era străin şi mai ştia şi locul. Nu ştiu cine mi l-a scos în cale, dar bine a făcut! Mi-a explicat că indicat ar fi să iau un taxi pentru că pe jos ar fi vreo 30 de minute. Mi-a explicat totuşi care ar fi direcţia precizând că nu există autobuze sau dolmuşuri [acel maxi-taxi specific oraşului, am pus poză pe la început]. M-a rugat totuşi să iau un taxi spunându-mi că mă costă 10 lire. O fi puţin în lumea lui, dar în a mea pt. un drum ce s-a dovedit a fi de 20 de minute de mers lejer să dau 20 de lei.. parcă nu mi-e la îndemână. Când am ajuns în zonă, am descoperit şi o gară [nu ştiam că există una şi în zona asta a oraşului], apoi instinctul mi s-a trezit astfel încât am ajuns cu uşurinţă la locul de unde trebuia să mă îmbarc. La ora 12 feribotul a pornit înspre Insula Mare [Büyükada].

Photobucket

Photobucket

Photobucket

A făcut o oprire pe altă insulă, apoi am ajuns la destinaţia mea la ora 12:50. Deşi există câteva biserici sau moschee, nu aveam în plan să le vizitez. Voiam doar să mă plimb şi să descopăr insula. Ghişeul cu informaţii pentru turişti părea cam părăsit aşa că am zis că o iau aiurea. Un lucru e cert că nu te poţi rătăci pe o insulă, oricum ai lua-o tot ajungi la mal. 😀

Photobucket

Photobucket

M-am plimbat un pic pe faleză, apoi am început să urc cu gândul să ajung pe partea cealaltă de insulă. Am traversat o stradă importantă şi astfel am văzut renumitele trăsuri pentru turişti. Apropo de turişti, chiar m-am simţit bine să fiu într-un loc unde lumea vorbea engleză sau spaniolă sau italiană, nu numai turcă. În timp ce urcam eram tot mai entuziasmată pentru că era linişte, câţiva copii se jucau pasa cu mingea, iar în depărtate vreo trei pescăruşi se certau probabil cu vântul surprinzător.

Photobucket

Photobucket

La fiecare intersecţie la care ajungeam, alegeam total la întâmplare unde să mă duc. Astfel am ajung pe unul dintre tururile de mers cu trăsura. Eram înconjurată de pădure unde lumea vine adeseori să facă picnicuri… în continuare liniştea mă minuna! În cele din urmă am ajuns la unul dintre punctele unde se închiriau trăsuri şi biciclete şi aveau mici ghirlande de pus în păr. A trebuit să mă duc la toaletă aşa că numai bine mi-am amintit că sunt în Turcia [a se vedea poza].

Photobucket

Apoi am văzut un semn ce indica înspre o plajă, aşa că am luat-o într-acolo. Drumul se îngusta şi părea tot mai părăsit, dar eram hotărâtă să mă duc cât de mult pot. Chiar nu voiam să mă întorc pentru că o luasem greşit. În cele din urmă în faţa mea a apărut un gard, eram tare necăjită că nu mai puteam înainta. Dar undeva în dreapta era o uşă, aşa că nu am cutezat şi am păşit dincolo de ea. Probabil că voi exagera, dar ce a urmat au fost clipe de neuitat! Am ajuns pe o plajă părăsită unde se construiesc nişte case/vile. Dar fiind sâmbătă nu era nimeni, deci întreaga plajă era a mea!

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Am stat vreo două ore aici timp în care m-am plimbat, am căutat scoici, am ţopăit, mi-am băgat un pic picioarele în apă, am ţipat, m-am căţărat pe mici stânci ieşite din apă, [mi-]am făcut poze… adică m-am simţit excelent! Am văzut şi copaci înfloriţi, în oraş încă nu au înflorit. Din păcate nu am avut curaj să rămân acolo până apunea soarele, aşa că am decis să plec pe la vreo patru jumătate. M-am întors şi am luat-o pe alt drum coborând înspre port. Pe drum am văzut o mulţime de case superbe, mici scânteiri ale soarelui în apă, o mulţime de oameni care se bucurau de o zi superbă. Ba chiar mi-a ieşit în cale şi o mireasă, iar mai târziu o tipă gravidă.. ce să mai: mi s-a dezvăluit întregul ciclu al vieţii. 😛

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Când am ajuns în port, nu am rezistat tentaţiei şi mi-am cumpărat o îngheţată cu aromă de banane, fructe de pădure şi vanilie [adică trei globuri]… excelentă. Deşi îmi propusesem să nu cumpăr nimic de pe insulă din cauza preţurilor, îngheţata respectivă şi-a meritat fiecare ban din cei 12 lei [am vrut să îi fac poză dar nu m-am putut opri din a o devora]. Data viitoare îmi voi cumpăra waffle cu milioane de fructe în ea. 😀

Photobucket

În cele din urmă m-am urcat în feribot şi pe apusul de soare ne-am apropiat de locul de unde plecasem. Din nou am mers pe jos vreo 30 de minute până la o staţie de autobuz [instinctul iar m-a ocrotit spunându-mi încotro să o iau], apoi am aşteptat vreo 15 minute autobzul. Am ajuns în casă pe la opt seara încântată de ziua superbă pe care am avut-o, o zi pe care o voi repeta curând dar voi merge pe altă insulă.

Photobucket

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. pescarusii asa sunt obisnuiti sa vorbeasca, fiindca le suiera vantul pe la urechi si n-aud nimic. poza aia cu picioarele imi aduce aminte de faza din BD la munte, cand au facut popasul ala la rau 🙂

  2. Ai dreptate cu pescăruşii vorbăreţi. Cât despre faza din BD… cred că marea era la fel de rece ca râul din film, deci numai bine pentru popas. 🙂

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s