Kapadokya trip

Standard

Acum ceva vreme am fost într-o excursie pe cât de superbă, pe atât de obositoare. Dar înainte să povestesc despre asta aş vrea să scriu un pic despre jocul paint ball la care am participat.

S-a întâmplat undeva la sfârşitul lui februarie şi am prins o vreme destul de friguroasă, ba a mai şi nins din când în când. Primul lucru pe care l-am observat cu toţii au fost cele două steaguri în terenul de joc: unul american şi unul nazist. Printre noi erau şi nemţi, ba chiar şi un evreu. Nimănui nu i s-a părut amuzantă gluma, cu toţii spunând că aşa ceva nu ai găsi în Europa.

Ne-am împărţit în echipe a câte 12 studenţi fiecare şi după indicaţiile primite, ne-am pornit la luptă. Urma să jucăm 4 jocuri a câte 12 minute fiecare, trebuind ca fiecare echipă să captureze un steag şi apoi să îl apare de două ori. Prima lovitură pe care am primit-o a fost direct în gură. Lucru deloc amuzant, mai ales că masca nu m-a protejat îndeajuns şi aveam vopsea în gură. Nu avea gust bun. Echipa mea era cam dezorganizată şi de aceea am luat bătaie cu 3 la 1. Am mai primit două lovituri de pe urma cărora mi-au rămas vânătăi: una pe picior şi alta fix lângă buric. Am nimerit şi eu vreo trei inamici, mai ales când m-am strecurat sub un pod. De fapt strecuratul meu a coincis cu o alunecare de mi-am umplut fundul cu noroi şi încălţămintea toată îmi era înnoroiată. Oricum a fost amuzant şi m-aş mai juca, dar data viitoare vreau să fiu în echipa cu mai mulţi băieţi. 😀

Revenim la Kapadokya, care este o regiunea din centrul Turciei. Am plecat vineri noapte pe la ora 12 şi am ajuns la hotelul unde urma să fim cazaţi la ora 11 dimineaţa. Cam obositor drumul, mai ales că nu m-am putut odihni cum trebuia şi că era şi un pic rece. Hotelul în sine a fost interesant pentru că era făcut din pietre, numele Flintsones Cave nefiind degeaba.

După ce ne-am cazat am mâncat un mic-dejun copios, stil bufet suedez cu de toate. Apoi ne-am început orele de turişti. Din păcate nu îmi mai amintesc prea bine numele oraşelor sau zonelor unde am fost.

Photobucket

Prima dată am fost în Uçişar, adică foste căsuţe greceşti săpate în stâncă. De fapt oraşele din zona respectivă s-au format pe roci vulcanice, de aceea fiind aşa uşor de săpat. Am avut noroc că am prins vreme bună deci însorită. Mi-a plăcut mult de tot zona… mi-am cumpărat câteva vederi de aici cu doar un euro. Un nene care avea de vânzare mici chilipiruri făcute din rocă asemănătoare cu acele case a fost tare amuzant când s-a pus dinadins „în poziţie” de lucru ca să îi fac poză.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

De aici am fost într-un loc pe care de mult îmi doream să îl vizitez: un atelier de făcut vase din lut şi ceramică manual, Çavuşin. Am aflat secretul unei sticle speciale în care se ţine vinul şi ce anume îl face mai bun. Se pare că modul cum este făcută permite vinului să se aerisească la fiecare turnare. Evident că toate lucrurile de acolo sunt preţioase [de exemplu perioada de uscare este de trei săptămâni după ce sunt modelate]. Dar şi mai intersant a fost demonstraţia în care unul dintre muncitori ne-a făcut un vas în doar câteva minute. Apoi un italian dintre eraşmuşii care eram a încercat şi el să facă şi i-a ieşit fix nimic.

Photobucket

Apoi a urmat Göreme, un loc tot cu pietre din rocă vulcanică dar ale căror forme sunt naturale, omul nu a intervenit aici. Astfel am ajuns la momentul în care am stat prima dată la mai puţin de un metru de o cămilă, iar privirea ei părea chiar tristă. Probabil că exagerez, dar oricum nu mi-a lăsat o senzaţie prea plăcută. De aici am ajuns în alt loc unde erau tot pietre formate natural, de data asta văzând una în formă de cămilă. Ironic sau nu… oricum chiar foarte interesant.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Am poposit apoi la o cramă, unde se face unul dintre vinurile cele mai bune din Turcia. Totuşi mie nu îmi place vinul sec, deci nu m-a prea încântat. În schimb am mâncat stafide gratis. 😆 De aici s-au aprovizionat pentru surpriza ce urma şi anume cei care au organizat excursia ne-au oferit fiecăruia dintre noi câte o sticlă de vin.

Photobucket

Ajunşi înapoi în autocar, ghidul ne-a explicat că se poate zbura cu un balon de aer. Oferta era cam aşa: transportul dus-întors de la hotel până la locul cu pricina şi înapoi, mic-dejun inclus, şampanie, un certificat de zbor, care zbor dura în jur de o oră.. toate pentru 150 de euro. Din motive evidente a trebuit să refuz oferta.

În cele din urmă am ajuns înapoi la hotel. Fiind foarte obosită, am dormit vreo oră… apoi am pierdut vremea un pic şi în cele din urmă ne-am îndreptat spre restaurantul unde urma Turkish Night! Ce înseamnă asta?! A fost demenţial: mâncare extrem de multă, băutură cât poţi duce plus un spectacol pe cinste. Locul arăta foarte bine şi era foarte spaţios. Am avut aperitiv, vreo şaşe feluri de ales, aproape că mă săturasem din asta. La felul principal am ales kebap cu pui, dar dacă asta înseamnă kepab la ei.. atunci ce se vinde în ţară sub denumirea asta este o mare, mare minciună. Apoi au venit cu nişte cârnăciori [sau sucuk pe limba lor], în cele din urmă am avut şi desert: fructe sau baklava.

Photobucket

În tot acest timp atmosfera ne-a fost întreţinută de un grup de dansatori care nu au încetat să mă uimească. Am avut şi dansatoare din buric [cam plinuţă după gustul meu], dar care într-adevăr îşi cunoştea bine meseria. Nu eram singurii turişti de acolo, într-o parte era plin de asiatici [cineva chiar serbându-şi ziua]. Oricum chiar cred că este un loc superb în care să aduci turiştii. În cele din urmă pe la 1 noaptea ne-am întors la hotel unde s-a vrut un after party. Dar au fost câteva probleme cu muzica aşa că răbdarea m-a părăsit aşa că pe la două m-am băgat la somn.

Photobucket

Photobucket

A doua zi m-am trezit la 10 pentru mic dejun, la ora 11 trebuia să plecăm de la hotel. La ora 12 ne îndreptam înspre următoarea noastră destinaţie: tot în Göreme la nişte biserici mai speciale. Pe lângă faptul că mi-am făcut card pentru muzee care m-a costat 10 lire şi îl pot folosi oriunde în Turcia, în timp ce intrarea la acest punct turistic era 15 lire. Deci în afară de acel mic amănunt, am văzut un lucru foarte interesant. Biserici creştine săpate în stâncă de către oameni. Dar atunci când creştinii au plecat şi musulmanii au invadat zona… au răzălit de pe pereţi ochi sfinţilor. Chiar arăta un pic sinistru… Din păcate nu am avut voie să facem poze înăuntru.

Photobucket

Ne-am îndreptat apoi înspre un oraş subteran. Se pare ca datează de 4000 de ani, întradevăr în unele locuri înălţimea nu era mai mare de un metru, dar mi s-a părut tare fascinant pentru că îmi era greu să îmi imaginez că acolo chiar locuiau oameni. Se pare că există mai multe orăşele şi erau legate între ele tocmai pentru ca în caz de pericol să poată evada. Aici am dat de primul turc care ştia română [mi-a numărat până la zece]. Am cumpărat şi de aici o mică amintire.

Nu îmi mai amintesc exact când ne-am oprit la un fel de cantină/restaurant pentru a lua prânzul cert e că am plătit cam mult [în jur de 30 de lei]. Oricum la cât de flămândă eram nu prea mai conta. Am ajuns şi la un canion, unde m-a bătut vântul îngrozitor. Nu am înţeles care era faza cu zona aceea, iar ultimul lucru pe care l-am văzut a fost un lac sărat. Din păcate soarele apusese [am înţeles că arăta superb apusul în lac] aşa că întunericul m-a impiedicat să mă bucur prea mult de zona aceasta. Tot ce pot spune este că este unul foarte mare. Apoi ne-am mai oprit de câteva ori, o dată pentru cină… dar nu am mai coborât din autocar. La trei jumătate dimineaţa mă aflam în patul după care tânjeam.

A fost o experienţă frumoasă dar foarte obositoare din cauza drumului şi a programului foarte încărcat. Se pare că urmează Edirne şi se încearcă o excursie şi în Antalya. Până una alta, weekendul acesta am câteva planuri de una singură. Trebuie să recunosc că mi-e dor să călătoresc singură…

P.S. Am pus mai multe poze pe Facebook, am câteva probleme tehnice cu pozele pe blog.

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. fiecare vede problema din propiul unghi de vedere. mie, de exemplu nu mi se pare haios ca niste tineri poarta tricouri cu CCCP si se cred cool. nu mie se pare amuzant ca e motiv de bucurie sa porti cravata de pionier. nu mi se pare amuzant ca inca unii, ca sa nu zic multi, au impresia ca stalin a fost salvatorul europei, sau za americanii. nu mi se pare amuzant ca hitler e vazut ca singurul rau in al doilea razbel mondial, pe cand restul sunt toti niste maicute. in concluzie imi bag pula in aliati si-n cartile de istorie. amin.

  2. Da, ai dreptate că fiecare vede din perpectiva lui poate eronată.

    P.S. De restul excursiei nu te-ai putut lega? 😀

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s