Why not shoot a president?

Standard

Nu, nu am de gând să încep să scriu despre politică, e doar un citat din alt film premiat cu Oscar. Are patru astfel de premii la activ primite în 1993 şi anume pentru regie, editare, cea mai bună imagine şi pentru cel mai bun actor în rol secundar. Nu îmi amintesc când văzusem ultima dată un film cu Clint Eastwood, iar faptul că este şi regizorul a adus un plus curiozităţii mele. În special pentru că a fost nominalizat la cel mai bun actor în rol principal şi nu a câştigat, dar aşa cum am scris mai sus premiul pentru regie i-a revenit lui. Nici nu cred că avea cum să câştige, pentru că premiul a fost câştigat de Al Pacino în rolul din Scent of a Woman.

Photobucket

Dacă până acum nu v-aţi dat seama, filmul la care fac referire este Unforgiven [1992]. Titlul mi-a cam dat bătăi de cap, nu înţelegeam nicicum de unde până unde şi care e legătura. Aşa am realizat că la celelalte filme nu prea am zis nimic de titlu, poate de acum încolo. Cred că în acest caz a fost prea profundă semnificaţia ca să o pot detecta, mi-a luat ceva timp până când am găsit o posibilă explicaţie.

Filmul are o distribuţie cel puţin interesantă. Pe lângă cel deja menţionat îi mai amintesc pe Gene Hackman, Morgan Freeman şi Richard Harris.

Ne aflăm în Vestul Sălbatic în anul 1880, un fost mare şi de temut criminal [în prezent văduv] primeşte o propunere ce l-ar putea scoate din sărăcia cu care îşi duce zilele alături de cei doi copii ai săi. Deşi s-a retras de multă vreme din astfel de afaceri, situaţia precară în care se află este de ajuns pentru a-l convinge să plece într-o aventură alături de vechiul său camarad şi de tânărul cu propunerea.

Photobucket

Într-un oraş îndepărtat prostituatele sunt îngrozite pentru că una dintre ele a fost maltratată, fiind nevinovată. Astfel au promis o recompensă irezistibilă pentru cel ce îi va omorî pe cei vinovaţi.

Just because we let them smelly fools ride us like horses don’t mean we let them brand us like horses. Maybe we ain’t nothing but whorses, but by God, we ain’t horses.

Luând în considerare faptul că oricine intră în oraş trebuie să îşi lase armele şerifului, reuşita scade cu fiecare cutezător izgonit. Nu înainte de a fi convins prin metode neortodoxe să nu mai îndrăznească să se apropie. În cele din urmă eroii noştri ajung şi ei în oraşul cu pricina. Evident că încep cu stângul, lucru ce oarecum m-a bucurat. Nu de alta, dar eram sătulă de eroi care vin, salvează ce e de salvat, omoară ce e de omorât şi gata! Problemă rezolvată! Totuşi, vor fi alungaţi? Vor scăpa cu viaţă? Vor pleca cu banii? Vor reuşi să le răzbune pe prostituate, omorându-i pe ticăloşi?

It’s a hell of a thing, killing a man. You take away all he’s got and all he’ll ever have.

Cred că este primul film western care mi s-a părut liniştit. Până acum toată zarva caracteristică luptelor şi jocurilor din acele vremuri îi dădea filmelor o agitaţie scăpată de sub control. Acum l-am perceput domol, poate şi datorită personajului principal, a bătrâneţii sale sau poate a dramei prin care a trecut. Dramă ce a lăsat urme adânci în el…

Imaginile pe care le-am inserat în post sunt cele care mi-au plăcut cel mai mult din tot ce înseamnă vizual în întregul film. Personajele au fost bine creionate, muzica bunicică, iar câteva chiciţe chiar mi-au atras atenţia. Unul dintre ele fiind faptul că personajul lui Clint călărea un cal negru, iar cel al lui Morgan un cal alb… sau momentul în care o prostituată spunea că le-ar prinde bine să vină ploaia, iar în momentul următor ne arată cum aventurierii noştri se înfruntă cu o ditamai furtuna. Totuşi ceva nu mi-a plăcut la film. Poate că atmosfera creată mi-a lăsat impresia de plictiseală, poate că au fost prea puţine replici remarcabile, nu pot spune exact. Cert e că ceva lipseşte. Nu pot să spun acelaşi lucru despre trailer care din nou mi se pare că dezvăluie cam mult.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s