Hai cu apdeiturile!

Standard

Nu am mai dat de multă vreme pe aici. Nu mi-am părăsit blogul, doar că [incredibil sau nu] n-am prea avut vreme. Ca să îmi fac curaj… zic să vin cu ceva noutăţi din pseudo-viaţa-mi.

Au mai trecut două curse de F1 despre care nu am scris nimic. Una, cea din Coreea, a fost incredibil de enervantă pentru că a câştigat Alonso şi au abandonat ai mei, iar cealaltă, din Brazilia, a fost de bine au câştigat ai mei. Totuşi nu e destul de bine la clasamentul provizoriu. Duminica aceasta se joacă totul, încă mai sunt patru în cărţi. Încă mai sper la bine!

Am fost iar voluntar la un festival de film, Comedy Cluj. Tot la subtitrări, dar de data asta nema’ birou. Prin urmare am văzut vreo unsprezece filme dintre care vreo două chiar mi-au plăcut. Nu pot spune că a fost la fel de distractiv ca la TIFF, dar oricum mă bucur că am făcut-o şi pe asta.  Era să uit să precizez: în săptămâna minunată am făcut Karaoke. Eu care nu am voce şi nici ureche muzicală. Am cântat trei piese, două alături de o prietenă şi una singură. A fost tare amuzant, nu mă aşteptam să îmi placă atât de mult.Acum că am prins gustul voluntariatului… parcă nu mă mai pot opri.

Sunt legată de două proiecte mari ce trebuie să le termin până la sfârşitul anului. La cât de dezorganizată am fost în ultima vreme, mi-e cam greu. Dar scap eu şi de asta.

Am fost la concert Silent Strike. Nu, nu sunt o ascultătoare a genului muzical, dar de când l-am auzit la TIFF parcă m-a hipnotizat. Prin urmare atunci când a poposit la Cluj, am fost acolo. Superbă muzica, a fost numa’ bună pentru non-starea în care mă aflam atunci. Non-stare care persistă şi în prezent, dar asta e altă poveste. M-am simţit atât de bine încât ore întregi parcă mă deconectasem de orice altceva.

Am fost la Mica Sirenă, teatru de păpuşi. A fost în cadrul Festivalului de Teatru de Păpuşi şi Marionete Puck, piesa fiind pusă în scena de actorii de la Arad. Nu mai fusesem de vreo doi ani de zile la teatru de păpuşi, de asta chiar simţeam nevoia. Superbă scenetă, frumoasă vocea celei care o interpreta pe Ariel, chiar mi-a plăcut şi mi-a prins bine. Cred că ocazional voi mai reveni pe la teatru de păpuşi, e o modalitate drăguţă şi relaxantă de… evadare din cotidian. Evident că la un moment dat m-au enervat doi băieţei care în loc să se uite şi să tacă începuseră să-şi povestească unul altuia de ce nu le e frică de lucrurile care se întâmplau în scenetă. Pentru că au fost la Avatar şi acolo altfel stătea treaba. Ba unul susţinea că el a simţit cum îl muşcau câinii de picioare. O grămadă de întrebări mi-au venit atunci în cap, dar le-am ignorat că mă apucau nervii şi mai rău. I-am potolit când le-am zis să tacă, uneori autoritatea funcţionează! 😆 He he, adevărul este că de abia aşteptam să pot zice sincer şi fără regret „copiii din ziua de azi… nu mai sunt ce-au fost!”

Am fost la concert Indian Fall/Dordeduh/Sear Bliss. Primii nu prea m-au convins, Dordeduh în schimb minunaţi. Atmosfera creată de ei a fost într-adevăr deosebită, mai ales datorită instrumetoaielor în care au suflat la început [iar am uitat cum se numesc]. La cei din urmă trebuie să recunosc că pe la jumătate m-am retras la mesele din spate unde am păpat. Dar cât am apucat să văd, respectiv aud… buni băieţi, aşa unguri cum sunt ei. 😛

Am fost şi la un concert Tudor Gheorghe, lucru pe care voiam să îl fac de când am ajuns la Cluj [deci de vreo cinci ani]. Concertul Cavalerii Felinarelor Târzii a fost despre muzica din perioada interbelică, punând accentul pe cântecele lui Zavaidoc şi Moscopol. Spectacolul a durat două ore şi douăzeci de minute, neaşteptat de mult, olteanul nostru fiind acompaniat de orchestra Arkadia. Adevărul este că spectacolul a fost o lecţie de istorie şi cultură, presărată cu umor caracteristic lui Tudor Gheorghe. O să încerc să îl mai prind în turneele sale pentru că reprezintă o lecţie de viaţă [ştiu că e clişeic, dar nu găsesc alte cuvinte]. Nu ştiu în câte locuri mai poţi vedea strânşi oameni de toate vârstele care să aprecieze poate nu chiar în aceeşi măsură dar un acelaşi singur lucru… de fapt un acelaşi om.

Vineri urmează Anathema la Bucureşti, în deschidere Petter Carlsen. Va fi un weekend de pomină în care mă voi întâlni cu oameni tare dragi. De abia aştept! 😀

Am rămas în urmă cu scrisul despre filme, în ultima vreme am văzut o grămadă din cele care tocmai au apărut… dar nu am văzut niciunul până acum care să mă fi impresionat în adevăratul sens al cuvântului [3D sau nu].

Cam atât pe moment, sper să revin mai des plus că mai am de arătat şi câteva fotografii.

Anunțuri

5 răspunsuri »

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s