The F list [part. 1]

Standard

Este vorba de lista de filme ce le-am văzut anul acesta la TIFF. În total am văzut 11, câteva scurt-metraje româneşti şi toate scurt-metrajele umbre. Am avut grijă să nu treacă ziua şi să nu văd măcar un film. Spre sfârşitul festivalului am reuşit să văd mai mult de unul pe zi, aşa că aş putea începe să povestesc despre ele. Presimt că voi scrie cam mult, de asta voi împărţi postul. Accesul mi-a fost garantat de brăţara de voluntar, dar puteam intra numai în ultimele cinci minute în limita locurilor disponibile. Nu s-a întâmplat o dată să nu am loc, deci am fost o norocoasă.

28.05.

În prima zi m-am dus la Zilele Filmului Românesc: scurt metraje 1 [în total au fost trei calupuri]. Am văzut astfel şase scurt metraje [nu mai reţin ordinea]: Timi, Trenul foamei, Muzica în sânge, Colivia, Beţişoare rock’n’roll şi Lord.

Timi m-a enervat la culme. În primul rând din cauza cadrului general, singurul cadru de altfel. În al doilea rând nu cred că le-a reuşit prea bine partea amuzantă a poveştii, deşi actorii şi-au intrat bine în rol. Iar în al treilea rând subiectul mi s-a părut plictisitor.

Trenul foamei a fost chiar drăguţ [deşi nu cred că e cea mai potrivită descriere]. Legătura dintre un tânăr student proaspăt exmatriculat şi un veteran de război este una destul de surprinzătoare. Ajung să călătorească împreună în trenul foamei spre Bucureşti şi astfel se leagă un fel de prietenie pentru că vor descoperi că deşi îi separă câteva generaţii… seamănă mult şi pe chiar gândesc la fel.

Muzica în sânge. A fost singura dată când am aprobat un film cu şi despre ţigani şi manelele lor. Un alt fel de perspectivă în ceea ce priveşte oportunităţile pe care le au cei talentaţi.

Colivia mi-a plăcut enorm, a şi câştigat Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secţiunea scurt metraj. Replicile simple presărate cu umor, un apartament cu mobilă veche, o familie în care femeia are ultimul cuvânt, un tată care nu ştie cum să facă se se apropie de fiul său, o pasăre rătăcită şi… o colivie. Toate acestea se pare ca i-au garantat succesul.

Beţişoare rock’n’roll este singurul scurt metraj din Cluj. Încă se mai observă diferenţa dintre UNATC şi Facultatea de Teatru şi Televiziune din Cj. Dar sper că încet, încet se vor dezvolta şi aici! Subiectul a fost unul destul de intens deşi pe alocuri mi s-a părut că i se pierde din conţinut. De unde ştia ea că e fiul ei? De ce tocmai acum a mers să îl întâlnească? Oricum un mare plus îl are momentul concertului perceput de către mama vedetei rock, mamă ce era surdo-mută.

Lord nu mi-a plăcut deloc. Deşi este acelaşi regizor cu al Coliviei, iar unele personaje au reapărut, m-a plictisit cu furtul de câini, cu iubi care nu ştie ce să mai facă pentru ea şi cu ţeapa primită la rândul său de câtre un alt hoţ de câini. Deşi actorii au jucat bine, mi s-a părut cam neconvingător.

29.05.

Trecem la ziua a doua în care am văzut Imaculata concepţie a peştişorului albastru/The immaculate Conception of Little Dizzie [umbre].

Subiectul filmului a fost unul cel puţin ciudăţel: în urma unui experiment nefericit câţiva angajaţi ai unei fabrici de prăjituri vor descoperi ce înseamnă să ai o vietate în tine. Astfel lumea li se dă peste cap sau dimpotrivă începe să capete sens. Lucrul care mi-a plăcut cel mai mult totuşi au fost secvenţele de imagini montate rapid, în special secvenţa de la început în care apare o sticlă rătăcită pe mare, sticlă ce conţine un mesaj. Secvenţa respectivă se termină cu un umor neaşteptat. De altfel tot filmul a avut un umor uneori poate cam tâmpiţel, dar reuşit. Secvenţele mai deocheate au fost cenzurate, iar actorii chiar şi-au intrat bine în rol unoeri fiind vorba de o interpretare cam „înceţoşată”.

30.05.

Nu, nu am fost la proiecţia de la Bonţida şi regret enorm, în schimb am fost la proiecţia speciala pentru voluntari, Zaza. A fost o parte amuzantă că aflasem de numele filmului înainte de difuzare şi ca să nu ne dăm de gol [sau pentru că „unii” nu reţineau bine numele], la birou îi spuneam Zzzzzzzzz! Filmul a fost dat şi în Piaţa Unirii, urmat apoi de o sesiune de întrebări şi răspunsuri alături de regizor şi actorii principali.

Mi-a plăcut mult, deşi chiar nu mă aşteptam. Azalia, sau mai pe scurt Zaza, ajunge la Moscova pentru a-şi vizita fiul de 17 ani. Dar accidental se întâlneşte cu tânărul Anton şi întâmplarea face ca el să locuiască în acelaşi bloc cu fiul Zazei. Cei doi sunt atraşi unul de altul în ciuda diferenţei de vârstă şi astfel Zaza va petrece câteva zile în compania lui Anton, [re]descoperind ce înseamnă să fii tânăr. Plus că are un sfârşit superb, un sfârşit pe placul meu. Trebuie să recunosc că actorul care l-a jucat pe Anton mi-a atras atenţia, aşa tinerel cum arăta. Nu tare mi-a fost mirarea când una dintre voluntarele care stătea lângă mine, mi-a şoptit spre sfârşitul filmului cum de au avut atâta grijă să nu vedem mai mult din goliciunea lui… mai mult decât ar fi fost cazul pesemne. Nu am idee! Totuşi atunci când a fost în Piaţa Unirii nu am ştiut că era şi el, l-am observat mai târziu în fotografii. L-am ratat la mustaţă! 😦

31.05.

Eram pregătită pentru seară şi anume A Soundtrack For Andy Warhol’s Screen Tests. Deşi în general sunt de părere că decât să nu mă duc deloc şi să regret, mai bine mă duc singură… de această dată chiar nu voiam să fiu singură. După ceva muncă de convingere, am reuşit să conving pe cineva să mă însoţească. De asta cu o zi înaintea proiecţiei am luat ultimele două bilete. Dar lucrul cel mai important este că nu a regretat pentru că într-adevăr experienţa a meritat.

Deşi primele două sau trei montaje m-au cam depăşit, atât ca imagine cât şi ca muzică, în cele din urmă am început să îi prind gustul. Unele fragmente mi s-au părut cam lungi, totuşi sincronizarea celor patru artişti a fost un lucru excepţional. Secvenţa preferată a publicului a fost cea în care apărea fata ce se spăla pe dinţi. Piesa a fost mai alaramantă şi deşi imaginile puteau cădea uşor în vulgar, consider că s-au potrivit perfect. Un alt lucru care mi-a captat atenţia şi m-a făcut să zâmbesc a fost modul cum simţea muzica Silent Strike [unul din cei patru artişti] şi anume mişcările sale subtile. Iar partea cea mai interesantă a fost finalul ce s-a observat cât se poate de clar că a fost o improvizaţie. Dar ce le-a reuşit, chiar bine aş adăuga.

Am găsit un filmuleţ, aşa că îl pun aici să vă faceţi o idee despre ce şi cum a fost. Pentru cei curioşi mai puteţi căuta pentru că se mai găsesc.

P.S. Click pe linkuri pentru informaţii oficiale/complete.

Anunțuri

4 răspunsuri »

  1. Salut!
    acum am descoperit blogul tau, si eu am fost voluntara la TIFF! si mie mi-a placut enorm de mult sa fiu voluntara, si la mine a fost primul an si sunt foarte incantata.
    Mi-a placut si mie Zaza, si Anton, am si poza cu el. poate ca ne-am si intalnit la vreun party sau film 🙂

  2. Salut! Cred că tuturor ne-a plăcut Anton. 😆
    Posibil să ne fi întâlnit pe undeva, dar la ce departament ai fost? 🙂

  3. am fost la acreditari, si daca l-ai vazut pe Artem la party in Ring, era cu mine 😛
    in timpul festivalului eu eram mai tot timpul la biroul Tarom de la Republica

  4. Eu am fost la biroul de lângă Bingo sau Flowers. 😀
    Crezi că mai ştiu pe cine am văzut în Ring [în afară de cei din departamentul cu care am lucrat]? A fost o nebunie… 😛

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s