What a freaking day I had!

Standard

M-am plimbat ieri de mi-am reînviat durerea de genunchi. Mama ei de durere cu cine a inventat-o! Dar trecând peste acest inconvenient a fost o zi plină de nervi, surprize, zâmbete şi spre sfârşit oboseală.

Ziua a început amuzant [deşi cu o seară înainte mă culcasem nervoasă]. Eram în trenul ce mă ducea spre Cluj şi înainte să intru în compartiment l-am întrebat pe tipul care se afla acolo: „Liber?” Fără să exagerez omul s-a blocat pentru că m-a privit fix pentru câteva secunde [destul de lungi] după care mi-a răspuns uitându-se prin compartiment că are impresia că da.

Am ajuns în Cluj, m-am dus la aşa-zisul interviu unde m-am contrazis cu cel de acolo asupra unei ore amuzante. El zicea că sunt aiurită, deşi eu tind să cred că am dat dovadă de… bună organizare. În fine, trecem peste asta! 😀

Apoi m-am îndreptat înspre Grădina Botanică unde am primit două telefoane ce m-au enervat cumplit. Am urcat în Turnul de Apă să mă calmez lucru ce a avut efect. Apoi am primit alt telefon de la o fostă colegă de clasă din liceu care sosise în Cluj şi deci voia să ne vedem. M-am mai plimbat cu o prietenă prin grădina plină de mirese şi nuntaşi, apoi ne-am dus la un muzeu să vedem o expoziţie de fotografie. Din toate portretele expuse mi-au plăcut două, dar surprinzător a fost că îi ştiam pe destui din cei fotografiaţi.

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

De aici ne-am dus la un restaurant sau fast-food [nici nu ştiu ce era] cu specific turcesc. Nu mai fusesem niciodată aşa că nu am respins ideea. A fost amuzant când, întrebând cu ce sunt anumite cornuleţe, ne-a dat câte unul să gustăm. Ne bufnea râsul, dar ne-am abţinut. Am comandat noi ce am dorit şi ne-am aşezat la masă. Pot spune că am mâncat cea mai bună pâine de câţiva ani încoace. Îmi venea să mănânc numai pâinea, care parcă era elastică. Dar nervii încă mă mai sâcâiau aşa că nu am mai rezistat mult timp şi …. am clacat. Adică râdeam din orice şi mă opream greu.

Apoi am luat-o frumuşel spre cetăţuie pentru că trebuia să mă întâlnesc, cum am zis, cu fosta colegă de clasă. Până să ajung acolo am primit un mesaj, se pare că un prieten era în trecere prin Cluj şi voia să ne vedem. Ajungând la restaurantul Belvedere unde trebuia să mă întâlnesc cu fosta colegă, am dat de un alt prieten şi prietenă. Nu-i mai văzusem nici pe ei de vreun an de zile, cred. Frumoasă surpriză mai ales că mi-au propus un lucru de care aveam nevoie! Deci ăsta a fost mai mult noroc. Apoi am dat şi de colega respectivă cu care am stat vreo jumătate de oră la poveşti.

Am plecat apoi spre Cinema-ul Republica să fiu figurant într-un spot în care apar Florin Piersic şi Florin Piersic Jr. Dar lucrul acesta îl aflasem mai târziu. Ne-au chemat cu vreo două ore mai devreme [eh, mai avem de lucrat la organizare], aşa că la un moment dat Florin Piersic a venit să ne ţină de urât povestindu-ne una, alta… în modul lui caracteristic. Chiar mi-a prins bine porţia de râs pe care ne-a servit-o.

Pentru că nu se mai porneau cu filmatul şi Florin Piersic se retrăsese, am plecat să mă întâlnesc cu acel prieten, ducându-mă până mai sus un pic de Casa de Cultură. De aici într-o plimbare uşoară l-am condus la autocar undeva pe Dorobanţilor, un pic mai departe de Teatru. Am mai povestit câte ceva, dar nu am stat mult. Trebuia să mă întorc la filmare, lucru pe care l-am făcut. Pe la nouă jumătate s-a terminat şi am băgat viteză să prind trenul ce pleca în cam 20 de minute [noroc că aflasem prin telefon la ce oră este, mersi încă o dată!].

Călătoria a fost ok, am stat într-un compartiment cu un alt controlor ce cred că tocmai ieşise din tură. Dar ca să fie ziua completă înainte să cobor stăteam lângă uşă şi apar doi oameni rupţi de beţi [de abia se ţineau pe picioare] şi mă întreabă dacă urmează Beclean. Le zic că nu, dar ei că nu e adevărat. I-am ignorat cât am putut, dar pentru că unul dintre ei insista că nu ştiu bine, am ţipat că poate nu au ei habar dar eu ştiu ce staţie urmează. Unul m-a înţeles şi m-a crezut aşa că s-a întors în compartimentul din care venise. Dar celălalt stătea lângă mine şi mă tot tufea la cap. Bun! În vreo două minute am ajuns în staţie, opreşte trenul şi cretinul ală îmi zice „Vezi domnişoară că e Beclean, ziceai că ştii ce staţie este!” I-am răspuns să citească unde scrie numele staţiei dacă poate sau ştie, dacă nu… să coboare. Uai, ce tare mă enervase şi sunt conştientă că m-am enervat degeaba. Dar am o istorie cu oameni din ăştia şi pe cuvântul meu că nu îi mai suport. Înainte să ajung acasă am primit un răspuns care m-a mai calmat şi anume mi s-a zis că dau mereu de oameni beţi pentru că… sunt mulţi oameni beţi. 😆

Într-un sfârşit am intrat în casă şi la scurt timp m-am băgat la somn cu durerea crâncenă de genunchi, durere care insită şi acum.

P.S. Am pus toate reperele respective pentru că am vrut să subliniez cât am mers pe jos [deşi ştiu că doar clujenii vor înţelege].

P.P.S. Nu uitaţi să vă mai aruncaţi câte un ochi şi la tonomat.

Anunțuri

2 răspunsuri »

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s