Drumu-mi insingurat

Standard

Update: poze!!!

Am ajuns in indepartata Finlanda. Evident ca trebuia sa nu mearga totul ceas, nu de alta… dar eu ce mai povesteam?  Deci sa purcedem la scris despre drumu-mi:

Asa cum ziceam un post mai jos traiectoria mea e cel putin diferita de cum s-ar gandi unii sau altii. Dar nu-i bai, asta o face si mai interesanta… credeam eu. Sa zicem si un pic dificila.

Cluj – Milano

12:05 – 13:10 [ore locale]

Dupa ce doi taximetristi m-au intrebat daca ma duc la lucru sau daca ma mai intorc in tara pentru ca „asa se pune problema”, am ajuns in aeroportul din Cluj de unde am plecat cu WizzAir-ul. Speram sa prind loc la geam, dar cand autobuzul in care ma aflam a plecat al doilea mi-am luat gandul de a mai prinde un astfel de loc. Am urcat in avion pe scara din spate, iar locul la geam ma astepta. Yupy! mi-am zis in gand si pe el am fost. Evident ca am facut poze pe care le voi posta alta data. Ce mi s-a parut amuzant este faptul ca se vedea ca ma indrept inspre Italia. De ce? Pai printre pasageri erau destui oameni de afaceri, acel cliseu de om la costum cu servieta si cu ochelari de soare, ce evident vorbeste in italiana. Astia or fi mafioti ratati? ma intrebam zambind usor. A fost prima data cand am auzit-o pe stewardesa zicand de vreo trei ori sa ramanem asezati pentru ca inca nu este sigur. Ultima oara spunand usor rastit „Va rog insistent!”. Ma tot macina o intrebare: cat de hetero poate fi un steward care spune „gecuta”? La un moment dat nenea capitanul ne-a zis ca zburam la 11 000 de metri, lucru ce m-a mirat un picut. Evident ca in momentul in care am ajuns si stewardesa a spus „Bine ati venit”, m-a bufnit rasul amintindu-mi de George Carlin. 😆

Milano – Tampere

15:20 – 19:30 [ore locale]

Nu ajunsesem bine de cinci minute in aeroport ca ma ia una ce era intr-o uniforma la… habar n-am la ce, ca atunci cand am rugat-o sa imi spuna in engleza ce vrea, mi-a zis un „No” hotarat asa ca am plecat mai departe. Ehe, aici deja se schimba placa. Pentru ca incepusera sa apara nordici blonzii [nu e chiar un pleonasm] in geci de piele. Am avut de asteptat un pic, dar nu a fost problema abia ce m-am mai dezmortit si eu. Am stat la o coada luuuuunga si, desi si de aceasta data imi luasem gandul sa mai prind loc la geam, ei bine am reusit. Alpii, apusul de soare, geana de luna si un Luceafar, noaptea si mai ales au facut sa fie un zbor superb. Chiar daca am trecut prin niste turbulente pe care nici nu le-am simtit prea grave, zborul a fost chiar placut. La aterizare a fost usor ciudat pentru ca a pus o frana brusca de cei care aplaudau s-au oprit brusc, ca mai apoi sa continue aplauzele. Nu inteleg de ce se aplauda la aterizare, ce cretinism mai e si asta?! Pe conductorul de tren de ce nu il aplauda nimeni cand ajunge trenul la destinatie?

Tampere – Helsinki

21:00 – 00:00 [teoretic]

00:45 – 03:45 [practic]

Ajunsa in Tampere, au inceput problemele. Dupa ce mi-am cules bagajul ce a ajuns printre ultimele, am mers sa imi iau bilet de autobuz pana in Tampere, in autogara. Dar ghinionul a facut ca autobuzul respectiv nu mai avea locuri, asa ca am fost obligata sa il iau pe urmatorul ce pleca la 20:20. Dar a intarziat 10 minute, timp in care incepeam sa intru intr-o usoara panica pentru ca ma vedeam cum stau pana dimineata in aeroport. Nu a fost cazul ca autobuzul si-a facut aparitia, dar problema era ca nu stiam la ce statie sa cobor [ma refer la faptul ca trebuia sa apas acel buton de oprire pentru a putea cobori in statie]. Un lucru ce mi-a placut a fost faptul ca din difuzoare se auzea muzica rock, dar sunt destul de inculta si atunci chiar obosita sa ii recunosc, cert e ca altfel suna decat niste manele ce se mai aude in autobuzele noastre. Trecand de autogara ce se afla pe partea cealalta m-am dus sa il intreb pe sofer care nu a putut sa imi spuna prea multe lucruri pentru ca era ocupat cu…. condusul. Dar m-a intrebat un localnic unde vreau sa ma duc si dupa ce i-am explicat mi-a zis sa cobor la urmatoarea statie si sa o iau inapoi pe strada repsectiva.

Zis si facut numai ca am impresia ca ratacisem drumul un pic, asa ca m-am dus intr-o alta statie unde erau mai multe autobuze parcate si am intrebat un sofer de unde sa iau autobuz spre Helsinki. Si ce sa vezi?! Imi zice sa urc ca ma duce el [eram la distanta de vreo trei statii] si cand l-am intrebat cat ma costa biletul mi-a zis zambind „2,5 Euro, but I’m not going to charge you, I’m just helping you a little.” Am multumit frumos surprinsa placut plus ca atunci cand am ajuns in statie mi-a si zis ca aici trebuie sa cobor.  Dar din pacate, ajunsa la autogara inchisa, m-am uitat pe tabela si aflu ca urmatorul autobuz este la 00:45, atunci fiind ceasul vreo 21:20. Nasol moment, mai ales ca la ora aia totul e inchis. No… si langa mine mai era un tip. Ma gandesc ca daca nu sunt singura tot e bine, dar omul a stat cateva minute si a disparut. Asa ca m-am asezat frumos pe geanta de voiaj, gandidu-ma pe de o parte ce alternative am, iar pe cealalta la Bear Grylls si la tehnicile lui de supravietuire… pentru ca, firesc, frigul incepuse sa imi cucereasca picioarele.

La un moment dat, o femeie ce cauta prin gunoaie, incepe sa imi spuna ceva… si desi stiam ca sansele sunt destul de mici, ii zic ca nu inteleg finlandeza. Nicio problema! A inceput sa imi arate cum sa imi agit bratele sa ma incalzesc, frumos din partea ei. Chiar mi-e ciuda ca nu am inteles nimic din ce mi-a zis. Am mai stat eu cat am mai stat… pana am vazut o benzinarie in departare si m-am indreptat inspre ea cu gandul sa rog ce pe cel de acolo sa ma adaposteasca pentru cateva ore. Dar nu a fost nevoie pentru ca aveau si un mic fast-food/restaurant asa ca am baut o ciocolata calda si o gogoasa [sau ce minunatie era aia] si in rest am dormit cu capul pe masa. 😆 Pe la doispe’ noaptea m-am intors in autogara si am luat autocarul pana in Helsinki. Am dormit majoritatea drumului sau macar am incercat si, ajunsa in Helsinki, am mai avut de asteptat cateva ore bune.

Helsinki – Mikkeli

00: 30 – 04:30 [teoretic]

06:30 – 10:30 [practic]

Autogara era deschisa, macar atat, dar cu putina lume si destul de frig. M-am ghemotocit pe un scaun si am incercat sa adorm, dar nu prea mi-a reusit. La un moment dat vine un nene langa mine si ma intreaba nu stiu ce. Ii zic si lui vesnica poezie cu engleza si o da omul intr-o engleza destul de greu de inteles din cauza accentului si din cauza… alcoolului ce il avea la bord. Punctele esentiale au fost faptul ca am un par „nice”, ca habar nu are unde e Romania pe harta [intrebandu-l de ce a fost asa surprins de unde sunt, raspunsul lui a fost: why not?], ca el a fost in Nordul Marii Britanii, la un moment dat a ajuns sa imi spuna ca momentul lui favorit dintr-un film este atunci cand Fred Astaire canta Singing in the rain, incepuse sa si fluiere. Pentru ca deja ma enerva, nu l-am mai bagat in seama si am inchis ochii, semn ca dorm, si dupa vreo zece minute in care a vorbit singur a plecat.

Am mai stat pe acolo, m-am mai invartit, am mai dat din maini sa ma incalzesc, in cele din urma autocarul si-a facut aparitia. M-am urcat si dupa ce mi-am gasit loc, soferul a venit si mi-a dat bilet. Drumul avea sa dureze patru ore, din care doua am fost singurul calator, adica pana in Lahti. Aici soferul a venit si mi-a zis ca avem o pauza de douazeci de minute daca vreau sa c0bor sa una alta, dar am preferat sa raman la caldurica. Ups! Nu am dormit prea mult astfel am reusit sa vad niste peisaje chiar frumoase, asa inzepezite cum sunt.

In cele din urma am ajuns in Mikkeli, unde la putin timp am fost racolata si adusa in apartemantul din camin unde stau studentii.

Inainte sa inchei lungul post vreau sa mai spun ca aseara am mancat burrito facut de un iranian stabilit in Germania. Foarte iute, dar si bun! Studentie, studentie… sunt convinsa ca va fi o experienta de neuitat. Voi incerca sa va tin la curent cu ce mai urmeaza!

P.S. Sorry de lipsa diacriticelor si de a eventualelor greseli, dar nu am timp sa recitesc acum tot ce am scris. Voi face eventuale corecturi alta data.

Anunțuri

7 răspunsuri »

  1. Deci bine c-ai ajuns sanatoasa si-ti multumim ca ti-ai rapit din timpul de distractie sa ne povestesti la cald – 😀 – cum a decurs drumul.
    Textul e placut si antrenant. Ai sa razi, dar mi-aduce un pic de filmul ala naspa recent oscarizat – The Hurt Locker. De ce? Asa cum genistii profesionisti au zambit cu indulgenta la film, vazand niscai enormitati in materie de proceduri specifice, asa si eu nu pot sa nu ma amuz la nedumeririle tale vizavi de altitudinea de croaziera (adica la 11000m se zboara de obicei), de referirea la George Carlin ala sau de comparatia halucinanta cai ferate – aviatie: e ca si cum te-ai intreba de ce Guta nu-i studiat in scoala, iar Blaga da – in fond si unul si celalalt au versuri in care abordeaza teme universale precum viata (mea), moartea (dusmanilor), iubirea sau existenta omului pe pamant. 😆
    Altfel, nici eu nu sunt tocmai extaziat dupa aplauzele de la aterizare, dar unii pasageri acumuleaza o oarecare tensiune, iar o aterizare bine realizata le descatuseaza energiile pozitive si ei simt nevoia sa se manifeste apreciativ la adresa celor care le-au redat linistea.
    Insa povestea ta e mai faina decat filmul ala si meriti felicitari pentru umor si caracterul ei vizual, precum si pentru naturaletea cu care surprinzi si redai scurtele momente de interactiune cu celelalte personaje.
    Te sarut si astept prospaturi. Daca se poate, blonde. 😛
    Have fun up there!

  2. Spuneam de cei 11000 de metri pentru ca atunci cand am fost cu Taromul am zburat „doar” la 8000 de metri. De aici surprinderea mea. Ca o fi fondata sau nu, asta e altceva.
    Cred ca exagerezi cu acea comparatie intre Blaga si Guta, dar nu-i bai… m-am obisnuit cu remarcile tale. 😛
    Mersi, totusi de aprecieri si de urari. 😉

  3. =========
    Pai printre pasageri erau destui oameni de afaceri,
    acel cliseu de om la costum cu servieta si cu ochelari de soare,
    ce evident vorbeste in italiana. Astia or fi mafioti ratati?
    =========
    Mafiotii ratati sunt deobicei morti, asa ca nu cred 😀

    =========
    Alpii, apusul de soare, geana de luna si un Luceafar,
    noaptea si mai ales au facut sa fie un zbor superb.
    =========
    Aici ti-ai pierdut sirul gandurilor ca ta’su lu’ George sau o e prea luni pt mine ? 😛

    =========
    cert e ca altfel suna decat niste manele ce se mai aude in autobuzele noastre.
    =========
    ori ai gresit un verb ori nu m-am prins eu de gluma 😀

    =========
    gandidu-ma pe de o parte ce alternative am,
    iar pe cealalta la Bear Grylls si la tehnicile lui de supravietuire… pentru ca,
    firesc, frigul incepuse sa imi cucereasca picioarele.
    =========
    prima data apa potabila, cel mai important si apoi un adapost cat de cat
    si un foc. daca le ai pe astea poti sa te apuci de cautat rame si vermisori, dude, cacareze etc. 😀

    ========
    si in rest am dormit cu capul pe masa.
    ========
    ca-n vremurile bune =))

  4. 1. E si asta un punct de vedere.
    2. Am uitat ce am vrut sa mai scriu. 😆
    3. Ba te-ai prins de gluma, dar faci pe istetul.
    4. Apa potabila aveam… si atat. Restul, lupa!
    5. Cum faceam la gradi, daaaaaaaa! 😆

  5. Pingback: întoarcerea însingurată [part I] « Nimicuri sfâşiate prin cuvinte

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s