Gata! Începutul s-a încheiat.

Standard

Sakhir 14.03.2010 – cursa F1

Uai ce mă oftic de tare, pe ultimul tur tot speram să îl trăznească pe Alonso din senin. Dar nu s-a întâmplat aşa că a câştigat. Dublă Ferrari, yupy… bla bla bla. Dar să nu uităm că ambele motoare ale monoposturilor au fost înlocuite înainte de cursă.* [Cred că voi tot aminti de schimbările din regulament pe parcurs.]

În primul rând, cum era de aşteptat Chandhok a abandonat din turul doi. Au fost puţine abandonuri la început printre care şi a lui Bruno Senna. E nasol pentru el ca lumea să aibă anumite aşteptări doar din cauza numelui, iar lucrul ăsta cred că îl înţelege foarte bine Ralph Schumacher [ce s-a retras de ceva timp ].

În al doilea rând, în turul 3 m-am speriat de am şi ţipat. Îl şi vedeam pe Hulkenberg zdrobindu-se.

În al treilea rând, chiar îmi pare rău de Vettel, speram să le arate clasă celor patru campioni mondiali [se pare că nu au mai fost patru campioni în acelaşi campionat din 1999].

În al patrulea rând, performanţa lui Schumacher nu o bag în seamă, trebuie să mai lucreze. Ce este totuşi frustrant este că Rosberg e mai bun decât el.

În al cincilea rând: cum o fi oare să ai o colecţie de monoposturi F1 vechi, de la începutul vremurilor? Se pare că Bernie Ecclestone ştie.

În al şaselea rând, clasaţii:

1 Fernando Alonso – Ferrari 25

2 Felipe Massa – Ferrari 18

3 Lewis Hamilton – McLaren-Mercedes 15

4 Sebastian Vettel – RBR-Renault 12

5 Nico Rosberg – Mercedes Benz GP Ltd 10

6 Michael Schumacher – Mercedes Benz GP Ltd 8

7 Jenson Button – McLaren-Mercedes 6

8 Mark Webber – RBR-Renault 4

9 Vitantonio Liuzzi – Force India-Mercedes 2

10 Rubens Barrichello – Williams-Cosworth 1

11 Robert Kubica – Renault 0

12 Adrian Sutil – Force India-Mercedes 0

13 Jaime Alguersuari – STR-Ferrari 0

14 Nico Hulkenberg – Williams-Cosworth 0

15 Heikki Kovalainen – Lotus-Cosworth 0

16 Sebastien Buemi – STR-Ferrari 0

17 Jarno Trulli – Lotus-Cosworth 0

18 Pedro de la Rosa – BMW Sauber-Ferrari 0

19 Bruno Senna – HRT-Cosworth 0

20 Timo Glock – Virgin-Cosworth 0

21 Vitaly Petrov – Renault 0

22 Kamui Kobayashi – BMW Sauber-Ferrari 0

23 Lucas di Grassi – Virgin-Cosworth 0

24 Karun Chandhok -HRT-Cosworth 0

Şi nu în ultimul rând, anul acesta se împlinesc 60 de ani de la prima cursă de Formula Unu, aşa că a avut loc competiţia campionilor, adică o cursă demonstrativă cu toţii campionii rămaşi în viaţă. E un lucru de care am aflat prea târziu, oricum următoarea poză chiar m-a impresionat. Înainte să le văd numele, am recunoscut nouă dintre ei, cam slăbuţ.

Sursa de aici.

_________________

* Each driver may use no more than eight engines during a championship season. Should a driver use more than eight engines, he will drop 10 places on the starting grid of the event at which an additional unit is to be used. luat din regulament

Anunțuri

7 răspunsuri »

  1. M: Şi dacă Ferrari sunt aşa de buni de ce au terminat pe un loc jenant anul trecut?
    credal: Cam plictisitoare cursa, recunosc.

  2. Anul trecut a fost vorba de un recul. Evolutia, in general, chiar daca reprezinta, in medie si teoretic, o curba ascendenta, privita in detaliu are aspect sinusoidal.

  3. Dar, don’soara draga, nu voiam sa impresionez, ci sa raspund doar la intrebaaare. 😛

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s