Oslo – concluzii

Standard

Sâmbătă seara am ajuns în ţară. Sunt întreagă, teafără şi… vreau înapoi, evident.

Nu ştiu cum e în alte oraşe din străinatate pentru că nu am fost în altele, aşa că povestesc ce am văzut aici… dar să le luăm pe rând. O să pun poze aleatorii, nu neapărat legate de subiect.

Mijloace de transport în comun

Primul lucru ce l-am observat a fost trenul. Pe lângă aspectul acestuia, controlorul era tare zâmbăreţ, nu se observa nicicum vreo viclenie în ochi, obişnuită fiind cu ai noştri controlori. La autobuze e altfel: trebuie să îţi iei bilet de la şofer sau când intri să îi arăţi legitimaţia. Prima dată când am ieşit să mă plimb am primit indicaţii exacte: să mă duc în staţia aia de autobuz, iau 23-ul, cumpăr bilet de la şofer [în jur de 30 de coroane] şi cobor la Ullevål Stadion [anunţă staţia şi se şi vede pe un ecran]. Nimic mai simplu mă gândeam. Ajung în staţie… aştept un pic… şi vine autobuzul. Urc şi îi spun şoferului în engleză că vreau un bilet. Ăsta îmi zice nu ştiu ce în norvegiană. Îi spun că nu înţeleg norvegiană, ăsta nimic. Prin urmare i-am arătat banii [mă gândeam că dacă el aşteaptă să îi arăt un bilet şi îi arăt banii se prinde că vreau să cumpăr unul] şi a funcţionat. Apoi m-a mai întrebat ceva arătând un 1. Am dat din cap că da presupunând că mă întreabă dacă o călătorie. Bun! Ştiam că este cam a 11-a staţie unde trebuia să cobor. Aştept uitându-mă pe geam şi într-un sfârşit următoarea staţie trebuia să cobor. Trebuia pentru că de coborât, am coborât la următoarea. Nu am ştiut că trebuie să apăs pe un buton să îl atenţionez pe şofer că vreau să cobor. Oh well… bine că am reuşit până la urmă. Am spus ceva de aşteptat… îmi place extrem de mult faptul că totul funcţionează după un orar bine stabilit. Toate mijloacele de transport vin la minutul stabilit. La metrouri poti intra şi dacă nu ai cartelă, nu sunt bare din alea să nu poţi trece. Am prins o singură dată control şi chiar m-a amuzat cât de zâmbitori erau… ziceai că e sărbătoare. Metrourile merg şi pe afară, un mare punct în plus pentru că mă puteam bucura de privelişte.

Oare ăsta e bun?

Oare ăsta e bun?

Bulevardul Karl Johans 2

Bulevardul Karl Johans 2

De la ignoranţă la frustrare

Într-adevăr e groaznic să fii într-o ţară în care să nu poţi vorbi, să nu înţelegi nimic. La început mi-era greu să îmi dau seama când se termină un cuvânt şi începe altul. Era totuşi amuzant faptul că dacă cineva mă întreba ceva pe stradă, puteam să îl ignor fără nicio problemă. Amuzant a fost şi momentul când a oprit o maşină lângă mine şi m-a întrebat o tipă în engleză de o stradă. Cât de tare aş fi fost dacă aş fi ştiut răspunde. Poate data viitoare! Frustrările au început atunci când de exemplu eram undeva în port şi a trecut pe lângă mine un grup de copii şi cu instructoarea lor. Unei fetiţe i-a zburat pălărioara din cap, iar eu am prins-o. Mi-a mulţumit [takk], dar nu am ştiut să îi spun cu plăcere sau ceva asemănător aşa că i-am zâmbit. Frustrant a fost şi când eram la magazin şi gândindu-ne ce să mai luăm ne oprisem undeva aproape de casă. O bătrână m-a întrebat probabil dacă stau la rând… cum să îi răspund eu?! I-am făcut doar un semn că poate merge în faţă. Au mai fost câteva momente din astea în care tot cu presupusul am fost. Tot aşa… când mergeam cu metroul se întâmpla de multe ori să mă postez la uşa greşită… oare de ce?!

Simplu şi frumos

Simplu şi frumos

Scări ude

Scări ude

Magazine

Lucrul care mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că aproape în orice magazin aveau la casă un fel de mecanism care îţi dădea restul automat [monedele]. Un fel de bancomat… nu se punea problema de o gumă sau mai ştiu eu ce alte tâmpenii. Superb! Un alt lucru fain este faptul că se reciclează în magazinele mari cutii [de bere, suc] şi sticle. Le bagi într-un mecanism şi primeşti o chitanţă. A trebuit să mă duc la un moment dat într-un magazin de electronice să întreb de un capac pentru un obiectiv. Ajunsă acolo, cea de la casă m-a îndreptat înspre secţiunea respecivă unde a trebuit să iau un bon şi să aştept să îmi vină rândul pentru a vorbi cu un consultant. Care consultant a fost chiar cumsecade. Mi-a explicat frumos [în engleză] ce şi cum, ba mi-a dat şi alte variante unde să mai caut. Amuzant a fost momentul când a trebuit să cumpăr smântână şi deşi mi se spusese cum anume se zice, evident că am uitat. Până la urmă [după vreo cinci minute de holbat la tot ce ţinea de lactate] am pus mâna pe o cutie ce semăna a avea smântână înăuntru şi am ghicit bine. Un alt lucru ce mi-a plăcut este faptul că poţi plăti cu cardul peste tot, chiar şi în autobuze.

Oslo City

Oslo City

Circulaţia

Mă refer la maşini şi pietoni. A fost un pic ciudat pentru mine ca orice maşină să oprească la trecerea de pietoni când trebuia să trec, la fel cum a fost plăcut să nu aud niciun claxon în marile intersecţii… care nici nu erau aşa aglomerate. În centru sunt culoare speciale pentru autobuze şi pentru tramvaie. Totuşi m-a şocat faptul că puţină lume aşteaptă verdele la semafor pentru a trece strada. Se trece pe roşu în neştire.

Intersecţie de linii de tramvai

Intersecţie de linii de tramvai

Monumentele

Îmi plac enorm monumentele în general. În Oslo e plin de ele peste tot. Unele îmi par kitch, altele sunt superbe,  unele fără sens, dar din păcate majoritatea sunt vechi şi deci murdare.

Monstruleţ 1

Monstruleţ 1

Monstruleţ 2

Monstruleţ 2

Monstruleţ 3

Monstruleţ 3

IMG_0119

IMG_0116

IMG_0092

IMG_0094

IMG_0084

IMG_0083

IMG_0035

IMG_0026

IMG_0023

_MG_0142

_MG_0144

Urs polar rătăcit

Urs polar rătăcit

Despuiată

Despuiată

Copilaş

Copilaş

Ancoră imensă

Ancoră imensă

Întoarcerea

Drumul înapoi a fost un chin. Până la aeroport mi s-a părut că am ajuns într-o clipă, apoi cele două ore jumătate cu avionul au durat numai două ore şi un sfert, iar din Budapesta cu microbuzul am crezut că explodez de nervi. De la aeroport până la graniţă am făcut 4 ore, din care o oră numai opriri. Intrând în ţară am observat un banner mare pe care scria „Welcome to Ursus country”. Adică noi cu asta ne lăudăm… cu o bere? Care, dacă mă întrebaţi, oricum nu mai e ce a fost. De la graniţă până în Cluj am mai făcut alte trei ore. Evident că a fost nevoie de o zi să mă enerveze oamenii de aici. S-au luat nişte tipi de mine, iar un bătrânel mi-a pus mâna pe fund. Pe moment am rămas şocată la ultima fază. Eh… bine am revenit cu forţe proaspete!

Avionul de întoarcere

Avionul de întoarcere

Notă: imaginile sunt proprietatea autorului şi nu pot fi folosite integral sau parţial fără permisiunea acestuia, în concordanţă cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Cu nasii cred ca exagerezi. Nu sunt toti vicleni si plm.
    De ce puii mei n-ai invatat cateva cuvinte daca tot stiai de cateva luni ca mergi acolo ?
    In rest ok, trebuia sa intrebi pe unul de ala de a trecut pe rosu daca e norvegian

  2. 1. Nu toţi naşii sunt vicleni… dar majoritatea covărşitoare da.
    2. Nu ştiam de câteva luni că merg acolo, doar că speram cam de un an de zile. De ce nu am învăţat? Ca să mă pot plânge pe blog că nu am înţeles nimic. 😛
    3. Mai nimeni nu stătea să aştepte verde, că mă crezi sau nu.

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s