Oraşul nu este deloc pustiu, doar că în timpul săptămânii [cum e şi normal] lumea bună este la serviciu. Primul lucru ce m-a şocat a fost cât de mulţi străini sunt. E plin de asiatici, musulmani, negri, evident că am dat şi de câţiva ţigani autohtoni. Îi pomenesc pe aceştia pentru că sunt cel mai uşor de observat. Mai sunt mulţi polonezi şi chiar nemţi. Eh… mai pe scurt mozaic.
Norvegienii îmi par oameni chiar paşnici. De câte ori vorbea cineva tare sau se certa cu siguranţă era un străin. Mă tot miram că nu sunt bătrâni în oraşul ăsta… până mi s-a explicat că aici cei de 60 de ani nu arată foarte îmbătrâniţi. Într-adevăr aşa e… majoritatea decapotabilelor sunt conduse de oameni mai în vârstă, nu de nişte mucoşi cum se poartă pe la noi. Sunt extrem de multe motociclete oriunde întorci capul… motociclete superbe care mai de care mai îngrijite. Totuşi nu am văzut prea mulţi rockeri, câţiva rătăciţi… prea puţini. Îmi place mult că nu se vede acea tristeţe în ochii oamenilor de aici, acea lipsă de licărire. În plus oamenii sunt mult mai lipsiţi de complexe… sunt de-a dreptul împăcaţi cu ei înşişi.
Pe bulevardul principal, adică Karl Johans, erau trei figurine umane: o statuie, un pirat şi un jongler. Nu m-am prins care era faza cu ei. În rest am văzut pe unii cum jucau cricket, ceva skateri ce îşi încercau norocul, iar pentru prima dată [numai eu ştiu de când voiam asta] am văzut cum se face graffiti, dar nu am apucat să fac poze.
P.S. A se observa privirea celui din prima imagine… mie chiar mi-a dat fiori pe spate.
2 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
Crezi ca Roacherii mai au curaj sa iasa pe strada dupa cele intamplate in zona ?
Cred că roacherii sunt prin păduri şi se simt bine.