Am uitat să scriu despre ultima carte citită de John Saul, Focul Iadului [Hellfire]. Trebuie să menţionez că urcă uşor, uşor în topul preferatelor mele. Acţiunea se petrece într-un orăşel, Westover ce are [evident?] o istorie interesantă: fabrica unde lucrau şi copii în condiţii groaznice se pare că i-a omorât pe unsprezece dintre ei într-un incendiu. Nimeni nu mai ştie acum, după mai bine de o sută de ani de la dezastru, ce s-a întâmplat cu adevărat. Acea tragedie a dus la închiderea fabricii ce încă îşi mai ţine ascunse secretele. Cât anume este zvon şi cât realitate?!
Ca de fiecare dată romanul începe cu descrierea morţii unui personaj [o să dau un citat la sfârşit], moarte ce de obicei declanşează acţiunea. Secvenţa de început mi-a plăcut chiar mult. Atmosfera creată de funerariile bătrânului Conrad te introduce perfect în casa familiei Sturgess pe care a părăsit-o, totodată pregătindu-te pentru ceea ce va urma. Ultimul reprezentant masculin al familiei [Phillip] decide, după moartea tatălui său, să renoveze fabrica rămasă ca moştenire. Iar de aici încep să apară problemele. Familia sa pe care încearcă să o ţină unită este destrămată în două tabere, el fiind prins la mijloc: mama şi fiica lui pe de o parte şi noua lui soţie împreună cu fiica ei pe de altă parte. Considerate ca nefiind demne de familia Sturgges, cele din urmă duc o viaţă grea cauzată tocmai de mama şi fiica lui Phillip. Acesta trebuie să dea piept şi cu numeroasele dificultăţi ce intervin în restaurarea fabricii: moartea unui copil la subsolul fabricii, atacul de cord al propriei mame, iar greutăţile nu se sfârşesc aici. În acelaşi timp fiica sa devine tot mai geloasă pe sora sa vitregă şi astfel este capabilă de cele mai îngrozitoare lucruri. Fabrica face în continuare victime dintre cele mai neaşteptate… chiar am avut un moment de regret, întrebându-mă “oare el de ce a mai trebuit să moară?”. Cât de departe poate merge gelozia, câţi oameni trebuie să mai moară ca Phillip să renunţe la inaugurare, ce anume poate opri aceste tragedii şi mai ales se va afla adevărul despre fabrică… vă las să descoperiţi singuri.
Spre deosebire de celelalte cărţi care uneori mă îngreţoşau din cauza imaginilor descrise, parcă această carte a fost axată pe frică. Nu a mai fost atât de scârbos, ci mi-a creat mai mult o imagine cumplită sau mai bine zis infernală. Vă mai spun doar că a fost singurul deznodământ care chiar mi-a dat firoi reci pe spate. Închei cu citatul promis:
Clătinându-se, căzu în faţă, dezechilibrat, apoi încercă să îşi întrerupă căderea, întinzând mâinile înainte. Însă era prea târziu ca să îşi mai dea seama. Deschise gura să ţipe, dar gâtul îi era prins ca într-o menghină; mâinile care îl strangulau îl ţineau într-o strânsoare mortală. Nu îi ieşi niciun sunet din gât. Într-o secundă care păru o veşnicie, simţi un fior rece care îi trecu prin haine şi îi biciui pielea, precum şi o durere îngheţată care aluneca printre coaste, înfigându-i-se adânc în piept. Obiectul – lucrul acela, neidentificabilul rău – i se afunda în inimă şi simţea că începea să moară. În timp ce murea, recunoscu încet mirosul familiar care îi umplu nările. Fum.
Niciun comentariu până acum.
nici un comentariu până acum
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
