În cei trei ani ai mei de studenţie am avut aproximativ acelaşi traseu spre facultate. Treceam zilnic pe lângă o căsuţă ce nici acum nu ştiu ce anume o ţinea să nu cadă. Avea la geam o păpuşă şi nişte flori artificiale. Trecem cu vederea că nu îmi plac florile artificiale nicicum. Ei… şi căsuţa asta avea în curte un copac, din acela ale cărui crengi erau întinse în afara curţii. Îmi plăcea să trec fix pe sub ele pentru că numai oameni mici ca mine puteau trece pe acolo fără să se aplece. Nu ştiu de ce, dar de când mă ştiu mi-am dorit să iau o căsuţă dărăpânată şi să o renovez, astfel să devină acel “acasă” de care cu toţii simţim nevoia într-o mai mică sau mai mare măsură. Anul trecut în toamnă cred, copacul a fost tăiat. Trotuarul părea golaş fără el. Era ca şi cum mi-ar fi dispărut un prieten. De două luni am observat că se lucrează la căsuţă. Credeam că cineva mi-a furat ideea şi o renovează. Acum trec pe lângă nişte termopane prăfuite, termopanele unui garaj. Exact! Căsuţa a devenit garaj. Oftez cu tristeţe de fiecare dată când trec pe acolo. Nu va mai şti nimeni ce a fost acolo. Căsuţa şi copacul au murit.
later edit: Am trecut din nou pe acolo: se pare ca e o spălătorie auto.
1 comentariu
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu
bai ce tare …si eu imi doresc acelas lucur o casa mica si vai mama ei sa o fac a mea
….