Titlul este un citat luat din ultima carte citită, Convorbiri cu Octavian Paler de Daniel Cristea-Enache.
A fost prima carte la care de la bun început ştiam că, la sfârşit, personajul principal moare [ultima sa replică a fost în 29 aprilie 2007, el murind în 7 mai].
Mi-a plăcut enorm, deşi pe alocuri “dialogul” dintre cei doi a fost greoi pentru mine din simplul motiv că Citeşte mai departe…
De data aceasta nu am mai primit-o, aşa că am cerut-o cu toată nesimţirea de care am putut da dovadă de la Cătălin. Se pare că numele lepşei este “Oraşul meu şi zăpada”. Evident că trebuie să fiu mai cu moţ şi să am poze din vreo trei oraşe şi voi face trimitere la un al patrulea, nu de alta dar se pare că nu sunt prea statornică. Aşadar… să purcedem. Citeşte mai departe…
… pe mine, evident.
Nu mai primisem de mult timp o leapşă [din câte îmi amintesc] prin urmare lepşuitorul meu fidel nu m-a uitat nici de data aceasta. Se pare că trebuie să răspund la două întrebări simple:
Cum te văd ceilalţi? Cum crezi că eşti percepută?
V: Alinucă dragă… cum stai cu iubirea? Eşti la zi?
Eu: Sunt la zi, sunt la noapte…
V: Păi… hai că dăm la ziar să-ţi găsim drăguţ! Tufu-i mama ei de treabă!
B: Să găsească unu’ pe internet.
V: Da… pe internet. Unu străin…
B: … bogat şi…
V: Unu cu bani mulţi şi zile puţine. Căutăm unul cu diabet să îl îndulcim de tot? Ce zici?
[nu am mai putut răspunde de râs]
Confuzie şi sânge. De asta era acum înconjurat. Stropi de transpiraţie se prelingeau pe cuţitul ce involuntar îl mai ţinea în mână. Nu înţelegea nimic din ce simţea. Să fie uşurare? Să fie teamă? Furie? Extaz? Cât de greu poate fi să identifici un sentiment?!? Parcă mai conta! Totuşi acea durere înfiorătoare dispăruse. Sângele părea că nu îi mai aparţine ca şi când ar fi prins o altă viaţă. Fără să îşi dea seama se îndepărta uşor. Se opri şi privi în urmă. Ea încă mai plângea lângă cadavrul său.
Pentru că “am impresionat” pe cineva cu numărul de participări, m-am gândit să impresionez în continuare cu un alt text participant la Trilema. Din nou şi din curioziate am schimbat stilul. E clar că prozele arhiscurte mi-au intrat în suflet [sau mai bine zis în sânge... să se potrivească textului]. 
Am aflat de filmul acesta din căutările de pe Google ce ajungeau pe blogul meu. Cum sunt curioasă din fire, am zis că n-ar fi rău să mă lămuresc despre ce e vorba. Căutând pe site-ul de specialitate, am văzut că Jennifer Love Hewitt nu este doar actriţa în rolul principal, ci este şi unul dintre producători. Nu am avut nevoie de alte motive pentru a-l vedea.
Se întâmplă adeseori [mai ales în lumea asta mereu pe fugă] să fii cu cineva iar acest lucru să îl iei ca pe ceva firesc. Cum de altfel de multe ori se întâmplă să nu te gândeşti nici măcar o clipă că nimic nu e etern şi Citeşte mai departe…
“Mai scoate!”, “Mai bagă!”, “vestea bună e c-ai pus, vestea proastă că-i în plus”. Aşa ne-ncuraja mereu, un pic cam sec aş spune eu. N-ai ce face, trebuie să fii decent sau chiar obiectiv niţel. Nu e greu, dar nici uşor să tot spui “succes” cu spor. Socoteşti şi numeri prost? Mai încearcă, dar cu rost! Regulile nu-s puţine, hai forţează de te ţine! E doar proză doar că-i scurtă, nu e poezie lungă. Idei multe toţi aveţi, dar vreau bune. Hai, puteţi? Am ajuns şi-am calculat: victorie, m-a adăugat!
Uite cum veni inspiraţia brusc şi inopinat şi chiar deodată. Nu de alta, dar trebuie să ne mai şi amuzăm! Trilema… mă primeşti?
Ei bine, da! Mai particip cu un text la concursul trilematic. Am schimbat un pic stilul, nu de alta.. dar trebuia să scriu şi despre “noua achiziţie”. Un mod mai simplu de atât nu am găsit. 
Cineva îşi va pune mâinile pe mine astăzi şi se va folosi de corpul meu. Sper totuşi să ştie pe ce butoane să mă apese. Ciudat, parcă aş avea emoţii! [după câteva ore] Hmm, cred că am ajuns! De ce oare nu mă scoate din cutie? [după alte câteva ore] Ah, în sfârşit lumina zileeee… hei! De ce mă pune la loc?! Nu m-o fi plăcând? Parcă o aud spunând ceva: “La dracu’ şi cu priorităţile astea cu tot!”. La ce s-o fi referind?!? Din colţul său, Nikonul mă privea nedumerit: Ai vrut aparat? Hai la pozat!
Îţi aminteşti când îţi spuneam poveşti şi m-ascultai tăcut? Îţi aminteşti când încercam să mă ascund dar mă găseai? Îţi aminteşti când te priveam în ochi şi tu îmi răspundeai zâmbind? Îţi aminteşti când m-atingeai şi mă pierdeam? Îţi aminteşti când mă-nveleai să nu răcesc, deşi eu mă topeam de cald? Îţi aminteşti când alergam cu ochii închişi spre nicăieri? Îţi aminteşti când ascultam miraţi cântecele greierilor? Îţi aminteşti când admiram cerul înstelat numărând licuricii? Îţi aminteşti? Eu nu.
Acelaşi concurs, aceeaşi Trilema, aceleaşi 500 de caractere, doar că alt text.
Cred că e ultimul cu care voi participa, dar cu siguranţă nu e ultimul pe care îl voi scrie. Îmi place enorm şi tocmai limitarea aceasta îmi dă o sumedenie de variante. Plus că învăţ sinonime.
Ninge. Îmi spui că numai copiii se bucură de zăpadă. E noapte. Îmi spui că lumea noaptea doarme. Ninge şi e noapte. Îmi spui că ţi-e frig şi eşti obosit. Privesc de pe balcon cum fulgii licăresc în beznă. Aş sta să îi admir până dimineaţă, deşi tremur de frig. Vrei să dormi, dar nu înţelegi de ce sunt încă acolo. În braţele tale mi-ar fi mult mai cald. Da, dar fulgii nu mint, iar răceala lor e jucăuşă. Un puf de nea mi se aşează pe obraz: cel mai plăcut sărut de noapte bună. Ai adormit şi ninge.
În continuare particip la concursul Trilema, proză arhiscurtă de 500 de caractere. E amuzant să modelezi cuvintele până ajung la forma pe care o vrei.
